Live

Producătorii de dulciuri sunt afectați de o criză a zahărului și de problemele din lanțurile de aprovizionare

Data publicării:
Unii furnizori de zahăr au limitat vânzările către producătorii de produse alimentare. Foto: Profimedia Images

Producătorii de dulcuri se confruntă cu o serie de probleme care îi împiedică să profite la maximum de sezonul sărbătorilor. Prețurile mari la materii prime, deficitul de personal şi probleme cu transporturile şi lanţurile de aprovizionare au dus la o producție tot mai redusă, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Firma de acadele a lui Andrew Schuman a primit numeroase comenzi în acest an, însă cu toate acestea afacerile sale nu au fost dulci.

„Nu mai luăm noi comenzi de la noi clienţi. Nu putem ţine pasul cu cererea”, spune Schuman, director general la Hammond's, un producător de acadele din Denver, statul american Colorado.

La fel ca şi retailerii şi fermierii, producătorii de dulciuri au fost loviţi în pandemie de preţurile mari la materii prime, deficit de personal şi probleme cu transporturile şi lanţurile de aprovizionare, care îi împiedică să profite la maximum de sezonul sărbătorilor.

De peste un secol firma Hammond's Candies a pregătit acadele speciale pentru Crăciun care ajung atât în micile magazine de cadouri cât şi în marile lanţuri de supermarketuri. Firma este cel mai mare furnizor de acadele produse manual din SUA.

În acest an însă costurile cu mâna de lucru ale Hammond's Candies au crescut cu 30% şi cu toate acestea personalul rămâne o problemă, forţa de muncă a firmei, compusă în mod normal din 250 de angajaţi, este în prezent redusă la 100 de salariaţi. Şi acesta nu este un caz singular.

În paralel, vânzările totale de dulciuri de sezon sunt în creştere cu 20% în ritm anual, potrivit National Confectioners Association şi IRI. De asemenea, retailerii au crescut numărul de dulciuri de pe rafturile magazinelor cu peste 9%.

Cu toate acestea, mulţi consumatori au probleme în a-şi face stocuri înainte de sărbători, după ce anul trecut au trebuit să renunţe la reuniunile de familie. „Acesta este al patrulea magazin la care am mers astăzi în încercarea de a găsi suficiente acadele pentru bradul de Crăciun”, spune Terri Andresson, 51 de ani, care a trecut pragul unui magazin din Chicago.

Producătorii de dulciuri, afectați de criza zahărului

Problema este că din cauza unor livrări globale strânse, unii furnizori de zahăr au limitat vânzările către producătorii de produse alimentare. Potrivit datelor Departamentului american al Agriculturii, SUA importă aproximativ un sfert din necesarul său anual de zahăr. Însă în acest an o mare parte din recolta internă de trestie de zahăr a fost distrusă după ce uraganul Ida a devastat statul Louisiana.

De asemenea, preţurile la transporturile navale au explodat iar Brazilia şi Thailanda, doi importanţi producători mondiali de zahăr, au avut recolte sub aşteptări. Preţurile la zahăr sunt la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

„Am auzit că unii clienţi comerciali se uită la eritritol ca un înlocuitor pentru îndulcitor”, spune Bob Cymbala, trader la A&J Global USA, referindu-se la înlocuitorul de zahăr produs din porumb.

Însă preţurile sunt în creştere şi pentru îndulcitorii pe bază de porumb. Greg Clark, co-proprietarul firmei producătoare de acadele Doscher's Candy Co, spune că furnizorii de sirop de porumb, utilizat la producţia de acadele, vorbesc de o majorare de preţ de 10% în 2022.

În condiţiile în care livrările de zahăr sunt limitate, guvernul american şi-a ajustat cotele de import la zahăr, după ce unii furnizori de peste hotare nu au putu livra zahărul convenit. Rick Pasco, preşedintele Asociaţiei utilizatorilor de îndulcitori spune că producătorii de dulciuri sunt afectaţi de politica SUA în domeniul zahărului, care limitează importurile pentru a-i proteja pe cultivatorii locali. "Obţinem doar o mică parte din ceea ce avem nevoie", spune Rick Pasco.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Creatorul etichetei Nutri-Score susține că cea mai mare problemă alimentară a europenilor „nu este excesul de zahăr”

Luptă în instanță pentru zahărul din cafea. Mii de firme s-au trezit cu decizii de impunere, iar unele au dat statul în judecată

Cercetătorii au găsit o soluție pentru a reda gustul bun roșiilor cultivate industrial

Jeleuri cu o toxină halucinogenă din ciuperci otrăvitoare, puse în vânzare la automatele de dulciuri din Germania

Partenerii noștri