Live

Peste o treime dintre gospodăriile din România suportă cu dificultate cheltuielile curente

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste o treime dintre gospodăriile din România (34,1%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 77,2% din totalul gospodăriilor, potrivit unei cercetări a Institutului Naţional de Statistică (INS). Mai mult de jumătate dintre gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie mai mare de 3.000 de lei lunar, transmite Agerpres.

Cercetarea statistică "Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România", în anul 2019, mai relevă faptul că pentru una din cinci gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor.

Printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (44,6%) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (40,3%), precum şi gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere (50,3%). De asemenea, se regăsesc în această situaţie 69% dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer, 48,3% dintre cele conduse de un agricultor şi 60,6% din cele conduse de alt statut.

"Estimarea de către gospodării a nivelului minim al veniturilor care le-ar permite acoperirea cheltuielilor curente se află în directă legătură cu gradul în care fac faţă cheltuielilor impuse de viaţa de zi cu zi. Din acest punct de vedere se observă existenţa unor diferenţieri clare, generate de caracteristicile gospodăriilor", relevă cercetarea.

Astfel, aproape una din cinci gospodării consideră că pot efectua cheltuielile curente cu un venit bănesc net lunar minim cuprins între 1.001 lei şi 2.000 lei, iar peste un sfert dintre gospodării au nevoie de un venit net lunar situat în intervalul 2.001 - 3.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare. Mai mult de o jumătate dintre gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie chiar mai mare de 3.000 de lei lunar.

În general, tendinţa este de creştere a ponderii gospodăriilor care consideră că au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face faţă cheltuielilor.

"Aprecierea sub aspect bănesc a nevoilor gospodăriilor demonstrează clar diferenţele mari între condiţiile de trai ale gospodăriilor din cele două medii de rezidenţă, în special în zona grupelor extreme de venituri considerate necesare. Astfel, dacă în mediul rural peste 5% dintre gospodării se încadrează în primul interval de venituri (sume de până la 1000 lei), în mediul urban, această grupă este considerată corespunzătoare într-un procent de peste 1% din gospodării", menţionează autorii cercetării.

Dintre gospodăriile urbane, peste 86% declară că ar avea nevoie pentru cheltuielile curente de sume care depăşesc 2.000 lei lunar. Venituri de până la 2.000 lei sunt considerate necesare mai frecvent de către gospodăriile conduse de femei, de cei din grupa de vârstă de 65 de ani şi peste, de cele cu statutul ocupaţional de agricultor, precum şi de gospodăriile care nu au în componenţă copii dependenţi.

Autorii cercetării precizează că pentru caracterizarea situaţiei economice a gospodăriilor s-a luat în calcul autoaprecierea gospodăriilor privind măsura în care pot face faţă cheltuielilor curente, folosind o scală de valori care pleacă de la nivelul inferior "cu mare dificultate" până la nivelul superior "uşor şi foarte uşor".

Redactor: Alexandru Costea

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Importurile de gaze ale României s-au redus cu 6,2% în primele 8 luni din 2024

Aproape 40% din populația României nu era racordată la canalizare în 2023. Regiunile cu cel mai redus grad de racordare

Inflația a scăzut în noiembrie. BNR își menține prognoza pentru sfârșit de an

România extremelor: Pe ce își cheltuie românii banii, în funcție de județul în care trăiesc

Partenerii noștri