Live

Pericolul din economie. Avertismentul specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Consiliul Fiscal a lansat un nou avertisment în ceea ce privește datoria publică. România ar putea ajunge în pragul unei noi crize economice, spun economiștii.

Potrivit acestora, factura pentru salarii trebuie raționalizată, în condițiile în care datoria publică a ajuns aproape de pragul riscului de recesiune economică.

„Guvernul a făcut o greșeală. Când economia creștea, noi nu acopeream datorii, continuam să ne împrumutăm”, a explicat la Digi24 profesorul de economie Cristian Păun.

„Întotdeauna după un boom vine și recesiunea. România a crescut nenatural de mult, de aceea și prăbușirea va fi mult mai mare”, a adăugat el.

Declarațiile sale vin după ce președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a spus că România este aproape de pragul recesiunii, din cauza datoriei publice.

Datoria publică are un rol important, în literatură sunt determinate diverse praguri peste care datoria publică devine deja negativă pentru creşterea economică. Pentru România, BNR are o estimare de 40 şi 45%, ca fiind un prag peste care probabilitatea de recesiune creşte foarte tare. Suntem din păcate foarte aproape de acest prag”, a spus Ionuț Dumitru.

„Pe partea de cheltuieli bugetare, aş lista factura de salarii şi bunuri şi servicii, ele trebuie raţionalizate. Creşterea eficienţei banilor publici, reforma companiilor de stat, contributivitate generalizată în sistemul de pensii, noi vedem că ne ducem în direcţia opusă, din ce în ce mai multe pensii speciale, ceea ce nu e deloc normal şi echitabil. Noi am avut o creştere a cheltuielilor sociale foarte puternică în ultimii ani, compensată printr-o reducere masivă a investiţiilor publice. Suntem practic cu investiţiile publice la nivelul la care eram înainte de aderarea la UE, ca şi cum nu am avea fonduri europene alocate

Uitaţi-vă spre exemplu la Ungaria că este în topul clasamentului, 4,5% din PIB, au ajuns cu autostrăzile la noi şi nu au cu ce să se conecteze că noi nu avem”, a mai spus Ionuț Dumitru.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Economistul Cristian Păun, despre o știre „pe surse”: „Cică nu cresc taxele! Se unesc contribuţia la sănătate cu impozitul pe venit”

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Cea mai mare economie europeană riscă să intre în recesiune. Care sunt semnele

Partenerii noștri