Live

Klaus Iohannis a promulgat legea offshore

Data actualizării: Data publicării:
Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual. FOTO: Getty

Președintele Klaus Iohannis a semnat azi decretul pentru promulgarea legii offshore.

Potrivit noii legi, sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanţarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemului naţional de transport gaze naturale, precum şi pentru finanţarea altor investiţii.

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat şi un amendament al PNL, potrivit căruia titularilor acordurilor petroliere aflate în curs de executare li se aplică regimul fiscal specific destinat activităţii de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a actului normativ.

Cele mai importante resurse sunt în blocul Neptun, explorat de către ExxonMobil şi OMV Petrom, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

Legea a stârnit nemulțumiri și în rândul companiilor petroliere, și al unor politicieni.

Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră spune că legea afectează principiul stabilităţii, introduce noi taxe şi impune companiilor anumite condiţii privind modul în care acestea îşi vor vinde producţia.

Pe de altă parte, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus: „Legea offshore a trecut într-o variantă de care eu personal nu sunt foarte mulţumită şi cred că nici foarte mulţi colegi de-ai mei din PSD, întrucât varianta prezentată de Liviu Dragnea era într-adevăr aducătoare de mari beneficii statului român, însă în momentul în care nu ai 50% plus 1 trebuie să pleci urechea şi la ceea ce vor colegii de guvernare”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri