Live

În 2020, România a investit în proiecte de infrastructură o sumă record pentru ultimii 10 ani (secretar de stat)

Data publicării:
Creștere economică de doar 0,1% în primele trei luni ale anului. Datele făcute publice azi de INS. Foto: Getty Images

România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului, ceea ce reprezintă un record absolut pentru ultimii 10 ani, a declarat, miercuri, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la o conferinţă de profil.

"La execuţia bugetară pe opt luni s-au cheltuit efectiv pe proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, este un record absolut în ultimii zece ani. Altfel spus, în cea mai complicată situaţie fiscal-bugetară probabil din ultimii 20 de ani, dar să spunem din ultimii 10 ani, prioritatea celor care sunt la conducerea Guvernului a fost să investească în infrastructură", a arătat Burduja, citat de Agerpres.

Potrivit reprezentantului MFP, pentru creşterea productivităţii sunt necesare investiţii în inovare, în educaţie şi cercetare.

"Vă mai dau un exemplu, apropo de investiţii noi, greenfield. Avem în gestiune la Ministerul Finanţelor Publice o schemă de ajutor de stat oarecum puţin ştiută, nu are nici cel mai sexy nume, se cheamă 807/2014. În câteva luni, Guvernul a reuşit să finanţeze prin această schemă proiecte de 1,7 miliarde (de lei - n.r.), în contextul în care ani de zile mai degrabă aduna praf pe un raft. Deci investiţii în inovare, în educare, în cercetare, ca să putem fi productivi, să putem plăti pensii şi salarii mai mari, să îmbunătăţim infrastructura", a mai spus secretarul de stat.

În context, Burduja a precizat că pentru a obţine productivitate este necesară interconectarea zonelor metropolitane.

"Marile oraşe din România au crescut bine. În primele 10 oraşe din UE cu cea mai mare creştere sunt şapte oraşe din România. Pentru toţi cei care spun că nu se poate, eu le spun mergeţi la Oradea şi o să vedeţi un oraş mai frumos decât oraşele din Europa de Vest, sau mergeţi la Cluj-Napoca sau la Reşiţa", a susţinut el.

Burduja s-a referit, în continuare, şi la planurile de investiţii verzi, pentru care sunt alocate fonduri europene semnificative.

"România sigură înseamnă să producem aici lucrurile importante pentru piaţa românească. Nu are sens să exportăm lemn şi să importăm mobilă, să exportăm fier brut şi să importăm oţel beton. Reset leadership, reset România, asta trebuie să facem împreună!", a mai spus secretarul de stat.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Forumul 24 TRENDS FOR 2024. Orașe Inteligente: Infrastructura unei Națiuni

Nicuşor Dan doreşte majorarea taxelor locale, însă numai dacă banii ajung la Primăria Capitalei pentru investiţii

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Burduja: Românii cu un consum mai mare de 300 kWh vor plăti mai puțin la curent

Partenerii noștri