Live

Tandem BNR – Guvern. Unul pune bani pe piață, altul îi trage

Data publicării:

Banca Naţională a României a injectat, luni, în piaţa bancară 9,7 miliarde de lei, printr-o operaţiune de tip repo. Operațiunea vine cu câteva zile înainte de termenul la care Ministerul de Finanțe a anunțat că se va împrumuta cu cinci miliarde lei.

Injecția de lichiditate a BNR are scadenţa la 7 zile, la o dobândă de 2,5% pe an, egală cu dobânda cheie.

Guvernul vrea să împrumute în această lună 4,7 miliarde de lei pe piaţa internă, cea mai mare sumă de la începutul anului şi până acum. Potrivit analiștilor, e nevoie de acești bani pentru a rostogoli vechile datorii şi pentru a finanţa deficitul bugetar.

Lansarea unui împrumut amplu pe piață fără o compensare de lichiditate ar avea toate șansele de a pune presiune pe creșterea ROBOR, dobânda interbancară. Ca urmare măsura BNR de injecție de lichiditate vine în ajutorul statului.

Nu se poate stabili exact legătura între injecția BNR și împrumutul Guvernului, însă măsura ajută Guvernul, spune profesorul de economie Mircea Coșea.

Mai multe operațiuni de tip repo ale BNR din ultima perioadă pot fi considerate cauza pentru care ROBOR s-a menținut în ultimele luni relativ constant.

BNR a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,39% pe an, în scădere faţă de cel de vineri, de 2,4% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a coborât la 2,69% pe an, de la nivelul din şedinţa precedentă, de 2,7% pe an.

Indicele ROBOR la trei luni a rămas neschimbat, 3,17% pe an.

În luna septembrie, BNR a realizat trei operaţiuni de tip repo, prin care a oferit băncilor 16,9 miliarde de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria a depășit România la rezerva de aur, pentru prima oară în istoria modernă

Ce spune Isărescu despre facturile la energie și inflație: „Nu avem un scenariu exploziv”

Crește dolarul: Cu cât s-a depreciat leul în raport cu moneda americană

Guvernul Ciolacu se împrumută în octombrie cu peste 1,2 miliarde de euro de la băncile comerciale

Partenerii noștri