Live

PSD vrea reglementarea prețului la energie electrică pe doi ani

Data publicării:
Foto: Getty Images

Social-democraţii lucrează la un document consistent cu privire la reglementarea preţului la energie electrică, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea. Acesta a spus că PSD își propune o perioadă de reglementare de doi ani.

„Am discutat despre felul în care românii vor trece iarna care vine şi am vorbit despre reglementarea preţurilor la energie electrică, astfel încât să avem o predictibilitate.

Ne propunem să avem o perioadă de reglementare de doi ani, astfel încât şi bugetul care va fi făcut şi prezentat în Parlament să poată să aibă toate componentele necesare. În acest moment, credem că este cea mai bună soluţie, pentru că oferă mediului de afaceri şi cetăţenilor români acelaşi lucru. Se lucrează în acest moment la un document consistent pe această zonă de reglementare.

Ne propunem să existe o claritate pentru că am văzut că suntem într-un cerc vicios. Sunt încă foarte multe facturi care nu sunt depuse şi solicitări de plată care nu sunt depuse la ANRE sau la Ministerul Energiei. Este un lucru care a făcut să încetinească şi partea de facturare şi atunci lucrurile acestea trebuie reglementate foarte clar”, a afirmat senatorul Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al social-democraților, la finalul Biroului Permanent Național al PSD de luni seară.

El a adăugat că partenerii de coaliţie au înţeles „că este nevoie de reglementare în acest domeniu” şi că se lucrează intens în grupul de energie din cadrul PSD pentru finalizarea documentului necesar.

„Nici astăzi domnul Popescu nu a venit cu ceva consistent  în această zonă deşi ar fi trebuit să facă acest lucru de foarte multă vreme. Problema energiei este importantă şi am discutat-o ca temă principală”, a spus Oprea.

„93% dintre români, dintre consumatorii casnici intră în categoria celor care sunt protejaţi, fie cu 0,68 lei consumatorii până în 100KW/oră, fie 0,8 lei pentru consumatorii până în 255 de KW/oră.

Sunt 700.000 de gospodării, de românii care nu beneficiază de această plafonare şi atunci credem că şi pentru aceştia, cum credem că şi pentru marea industrie care nu se încadrează la tariful de 1 leu care e perceput pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi atunci, având în vedere că sunt 26.000 de locuri de muncă directe în această zonă, dar marea industrie creează peste 500.000 de locuri de muncă în economia naţională, credem că şi acestea trebuie să beneficieze de un tarif clar care să fie fix”, a mai explicat Oprea.

Întrebat dacă va cere PSD demisia lui Virgil Popescu de la Ministerul Energiei, Oprea a răspuns:

„Acesta e un subiect pe care l-am abordat şi azi dimineaţă împreună cu colegul meu Daniel Zamfir când am făcut o prezentare a informării deplasărilor atât la Complexul Energetic Hunedoara, cât şi Complexul Energetic Oltenia, unde am constatat că ceea ce ni se spunea că ar trebui închise Grupurile pentru că poluează, nu este adevărat.

Atâta timp cât asupra acestei chestiuni nu a venit cu nişte concluzii clare şi încă în legea decarbonării sunt două Grupuri care sunt prevăzute a fi închise până la sfârşitul anului, credem că trebuie să se ducă să îşi facă foarte repede treaba la Bruxelles şi în funcţie de ce rezultate obţine acolo să avem şi această discuţie”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că există în coaliţie discuţii despre reglementarea pieţei de energie, dar atâta timp cât nu s-au lămurit este prematur să se exprime.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri