Chinezii vor să exploateze cărbunele din Gorj
Ce nu poate face statul român vrea să facă o companie din China. Are în plan să investească un miliard de euro și să realizeze un grup nou energetic pe bază de cărbune. Chinezii vor exploata milioane de tone de lignit din bazinele miniere din Gorj și promit că vor crea câteva mii de locuri de muncă în zonă. Ultimele detalii sunt negociate acum cu Ministerul Energiei și cu conducerea Complexului Energetic Oltenia.
Șefii demiși după tragedia în care au murit 3 mineri la cariera din Gorj au fost "promovați"
Ungaria, calul troian al Chinei
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
După şapte ani de discuţii, ideea unui parteneriat public-privat pentru construirea unui bloc de producţie la Termocentrala Rovinari începe să prindă contur. Dacă se va materializa, investiţia de 1 miliard de euro promisă de compania chineză va fi cea mai importantă din acest domeniu din ultimii ani şi, spun oficialii din Ministerul Energiei, va fi una strategică, de interes naţional.
Andrei Maioreanu, secretar de stat, Ministerul Energiei: Accesul la tehnologii moderne într-o investiţie energetică de aproapre un miliard de euro, în condiţiile în care de 25 de ani nu s-au mai făcut astfel de investiţii în sectorul termoenergetic românesc.
Noul grup, cu o putere de 600 megawatti, va avea nevoie de 5 milioane de tone de cărbune în fiecare an, iar compania chineză va deţine controlul. Cele două părți mai au de negociat cum va fi furnizat cărbunele. Discuţiile se vor încheia în câteva zile.
Sorin Boza, managerul CE Oltenia: Noi sperăm cât mai rapid. Săptămâna aceasta, suntem puşi la dispoziţie să finalizăm.
Corporaţia chineză are afaceri peste tot în lume. A construit peste 200 de centrale în China, Indonezia, Malaezia sau Turcia.
Sandu Teohari, reprezentantul companiei chineze: Acţionează atât în domeniul centralelor pe cărbune, hidro, eolian, solar.
4.000 de locuri de muncă vor crea chinezii în Rovinari, zonă dependentă de activitatea minieră.
Noul grup de producţie de la Termocentrala Rovinari va funcţiona pe bază de cărbune şi va fi construit pe amplasamentul a două blocuri energetice dezafectate. Dacă negocierile vor merge bine, acesta va intra în producţie după 2020.
Robert Filip, primarul oraşului Rovinari: Să dea Dumnezeu! Ar fi o investiţie extraordinară pentru judeţul Gorj, nu doar pentru zona noastră.
Constantin Cretan, lider de sindicat, CE Oltenia: Concurenţa este acerbă. Ei îşi vor permite să meargă cu un preţ de energie foarte mic.
Din cele 11 grupuri pe care le deține Complexul Energetic Oltenia, 3 au nevoie urgentă de investiții. Anul trecut, compania a cheltuit 800 de milioane de lei la acest capitol. 7 grupuri de producție funcționează în prezent. Unul, de la Rovinari, este oprit din lipsă de cărbune, iar încă 3 sunt închise pentru reparații.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News