România are cea mai mare rată a inflației din UE
Rata anuală a inflației din România este cea mai ridicată din UE, de două ori mai mare decât media Uniunii. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna ianuarie până la 3,1%, de la 3,4% în decembrie. Totodată, rata inflației din România e în creştere faţă de luna decembrie a anului trecut, arată datele publicate joi de Eurostat, informează Agerpres.
În prima lună a acestui an, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (7,3%), Estonia (5%) şi Croaţia (4,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Danemarca şi Italia (ambele cu 0,9%),urmate de Letonia, Lituania şi Finlanda (toate cu o inflaţie de 1,1%).
Comparativ cu luna decembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în 11 state, inclusiv în România de la 7%, până la 7,3%.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 2,9% în luna decembrie, până la 2,8% în luna ianuarie. De asemenea, Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 3,6%, de la 3,9% în decembrie. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a crescut până la 3,3%, de la 3,4% în luna decembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%.
Cu toate acestea, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News