Live

Gazprom reduce livrările de gaze către Franța

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Gazprom a informat Engie în legătură cu reducerea livrărilor de gaze, începând de marţi, din cauza dezacordului dintre părţi privind aplicarea unor contracte, a anunţat grupul francez de utilităţi, transmite Reuters.

Aşa cum am anunţat anterior, Engie şi-a asigurat deja volumele necesare pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de clienţii săi şi faţă de propriile sale cerinţe şi a adoptat câteva măsuri pentru a reduce semnificativ orice impact direct fizic şi financiar care ar putea rezulta în urma întreruperii livrărilor de gaze de către Gazprom, se arată comunicatul firmei franceze.

Luna trecută, Engie a încheiat un contract pe trei ani cu firma de stat algeriană Sonatrach privind preţul gazelor ce vor fi livrate prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an. 

Citește și: Rusia estimează că prețul de export al gazelor va fi mai mult decât dublu în 2022

Sonatrach şi Engie au ajuns la un acord privind contractul de furnizare şi vânzare a gazelor naturale prin Medgaz.

Contractul dintre cele două companii, încheiat încă din 2011, asigură aprovizionarea Engie cu gaze naturale de către Sonatrach, prin gazoductul Medgaz, potrivit Agerpres.

Cu ocazia semnării acordului, Sonatrach şi Engie au confirmat şi intenţia lor de a extinde parteneriatul în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL) şi al gazelor naturale. 

Engie este un jucător major economic în Algeria, în special pe segmentul de explorare şi producţie a gazelor naturale, fiind şi principalul cumpărător al ţării de GNL.

Luni, vicepreşedintele Engie Claire Waysand a anunţat că firma franceză este în negocieri cu Sonatrach privind potenţiala majorare a exporturilor de gaze către Franţa pe termen mediu spre lung şi nu doar pentru această iarnă.

De asemenea, Claire Waysand a dat asigurări că Engie are suficiente volume de gaze pentru această iarnă.

Citește și: Gazprom recunoaște că are capacitățile de stocare aproape pline. Experți: Rusia arde gazele pe care ar trebui să le exporte

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Tiraspolul propune Chişinăului să facă un apel comun către Rusia şi Ucraina privind tranzitul gazelor rusești

Slovacia anunţă negocieri pentru livrările de gaze rusești, după ce contractul de tranzit via Ucraina a expirat

Ungaria a găsit o soluție pentru plata gazelor rusești care nu încalcă sancţiunile SUA. Szijjarto: „Problema a fost rezolvată”

Partenerii noștri