Video Cumpărăturile lui Ciolacu s-au scumpit. Cât costă acum lista premierului, la doar trei săptămâni distanță
Produsele de pe bonul de 100 de lei al lui Marcel Ciolacu s-au scumpit cu mai mult de 3 lei în doar trei săptămâni. Premierul și-a facut publice cumpărăturile pe 15 octombrie. O echipă Digi24 a cumpărat aceleași produse, la același supermarket. Nu mai puțin de șapte produse aveau prețuri diferite, în general mai mari. Economiștii spun că în ciuda majorării prețurilor, scăderea puterii de cumpărare a populației va duce automat la o reducere a inflației în 2024.
Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE
Marcel Ciolacu: „Am votat ca România să fie în continuare în Uniunea Europeană și în NATO”
Ciolacu, criză de furie
Câți bani sunt dispuși românii să cheltuie anul acesta de Crăciun
Marcel Ciolacu și alți lideri PSD ar fi zburat la Nisa cu un avion privat închiriat de Nordis. Reacția premierului
Experiment Digi24: Cât costă cartofii prăjiți serviți la restaurant
Cumpărăturile în exces pot ascunde o boală: FOMO sau teama de a nu rata ceva important, precum Black Friday
Ce poți cumpăra din banii primiți ca alocație pentru copii
Controverse în jurul afacerilor nepotului lui Marcel Ciolacu. Reacția liderilor PSD
O echipă Digi24 a comparat prețurile produselor alimentare pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu le-a cumparat în urmă cu trei săptămâni. Premierul a plătit sub 100 de lei, mai exact 93 de lei și 50 de bani.
Cezara Scutari - jurnalist Digi24: Am venit în același supermarket în care a fost și domnul prim-ministru, Marcel Ciolacu, și am făcut exact aceleași cumpărături. Am luat aceleași produse în aceleași cantități.
Am scos din lista noastră ouăle și pungile, ca să putem compara produse identice.
Dacă punem în paralel cele două bonuri, observăm că s-au schimbat prețurile pentru pate-ul de porc, salamul, ceapa, merele și alte legume. Cel mai mult s-au scumpit merele, cu 50%.
Același coș de cumpărături a fost cu 3 lei și 29 de bani mai scump după trei săptămâni.
Vox: La toate produsele e un salt spectaculos și de la săptămână la săptămână, nu e ceva normal pentru un coș de cumpărături.
Vox: Am văzut imaginile care au fost filmate cu domnul Ciolacu, nu știu ce a cumpăra acolo, dar e departe de realitate. În medie dăm cam 150-200 lei pe zi, suntem cinci membri ai familiei. Doar pe mâncare.
Bogdan Glavan - profesor de economie: Majoritatea populației, indiferent dacă este salariată sau pensionară, a pierdut și pierde, deoarece veniturile lor nu cresc în ritmul în care cresc prețurile. Prețurile vor continua să crească, dar într-un ritm din ce în ce mai lent. Vom vedea asta pe parcursul anului viitor. Este posibil ca inflația sa se reducă, chiar mai repede decât sunt estimările oficiale.
Oficial, inflaţia a scăzut la 8,8% în luna septembrie, dar prețurile au crescut față de luna august.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News