Live

Alertă alimentară. ANPC: Produse din carne și fructe de mare, importate din Olanda după ce le-a expirat termenul de valabilitate

Data actualizării: Data publicării:
Produse din carne și fructe de mare, importate din Olanda după ce le-a expirat termenul de valabilitate.

Este alertă pe piața alimentară, după ce inspectorii de la Protecția Consumatorului au descoperit nereguli grave în două depozite de carne și fructe de mare, care aprovizionau mai multe restaurante de lux din Capitală. Aproape trei tone de alimente, despre care inspectorii spun că ar fi fost congelate după ce au expirat și abia apoi exportate din Olanda în România, au fost confiscate și urmează să fie distruse.

În urma controalelor au fost găsite produse refrigerate cu termen de valabilitate expirat, dar cărora, printr-o nouă etichetare, li se prelungea durata de consum și schimba produsele în unele congelate. Dublă etichetare a fost descoperită și la o altă parte de produse importate din America de Sud, prin care producătorul menționa produsul refrigerat, iar distribuitorul schimba data de expirare și trecea produsul ca fiind congelat.

În urma acțiunii au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman, circa 2,8 tone de carne, urmând ca verificările documentelor celor două companii să continue în zilele următoare.

Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare.
Dintre cele mai importante deficiențe constatate de comisarii CRPCR București-Ilfov menționăm:
- la depozitul situat în județul Giurgiu, angajații operatorului economic prezenți în unitate au refuzat, la început, accesul în perimetrul de desfășurare a activității a organelor de control.
- o parte din produse aveau eticheta aplicată pe care data durabilității minimale era depășită, produsul fiind refrigerat
- la aceleași produse, eticheta aplicată pe bax menționa prelungirea datei limită de consum inițială și schimbarea stării termice în produs congelat
- ușa depozitului și perdeaua frigorifică aveau cantități considerabile de gheață în exces și urme de șoc mecanic pe exteriorul ușii de depozitare
- o altă parte din produse, importate din America de Sud, purta o dublă etichetare similară: cea a producătorului, care menționa produsul refrigerat, cu o anumită dată a durabilității minimale și cea a distribuitorului, pentru un produs congelat, cu o altă dată de expirare (neconcordanța se referă la informațiile legate de producție, ambalare și dată limită de consum în sensul în care distribuitorul nu respecta recomandările, condițiile de păstrare/depozitare și de consum atribuite de producător).

Horia Constantinescu, președinte ANPC: Regulamentul european 853 din 2004 stabilește clar că un produs trebuie congelat imediat fără întârzieri nejustificate, după ce acesta a fost trecut prin procesul de abatorizare.

Iată, că în cazul Olandei, pare că regula aceasta nu trebuie respectată, importă masiv produse din categoria produselor de vită din America latină, le congelează în imediata apropiere a termenului de durabilitate minimală de expirare ale acestora, și ni le livrează ca produse congelate.

Ar fi trebuit să observe că cele 3 etichete sunt contradictorii. Aveam termenul stabilit de către producatorul din America de Sud, singurul în măsură să-l stabilească, o alta de către distribuitorul olandez, și au fost și situații în care au pus și o a treia etichetă amplasată acolo de către distribuitorul român.

Interesant este că niciunul dintre proprietarii de restaurante nu s-a întrebat cum o anumită calitate de carne de vită premium poate ajunge pe piață la prețuri derizorii în raport cu prețurile uzuale pentru acest produs.

Pe unii dintre aceștia, goana după profit îi determină să fie mai superficiali când aleg materiile prime.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Partenerii noștri