Live

Boeing va plăti 50 de milioane de dolari familiilor pasagerilor aflați în zborurile 737 MAX prăbușite

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Compania americană Boeing va plăti compesanții totale de 50 de milioane de dolari către familiile pasagerilor uciși în prăbușirile aeronavelor 737 MAX, informează CNN.

Fondul de 50 de milioane stabilit pentru despăgubirea familiilor pasagerilor reprezintă doar jumătate din suma de 100 de milioane de dolari pe care Boeing a anunțat în iulie că o va folosi pentru a ajuta familiile celor morți în accidentele aviatice.

Peste 300 de persoane și-au pierdut viața în cursele Lion Air 610 și Ethiopian Airlines 302, prăbușite la distanță de câteva luni. Familia fiecărui pasager va primi aproximativ 144.500 de dolari.

Boeing a angajat în luna iulie o echipă de avocați care să stabilească o formulă pentru despăgubirea familiilor fiecărui pasager.

Un purtător de cuvânt al companiei a anunțat că cei care acceptă despăgubirile nu vor fi obligați să renunțe la eventuale pretenții ulterioare în instanță.

Aeronavele Boeing 737 MAX din toată lumea au fost menținute la sol începând cu luna martie, după prăbușirea zborului Ethiopian Air 302, la scurt timp după decolare. Toți cei 157 de pasageri au murit. Cu doar cinci luni înainte, un alt zbor cu o aeronavă Boeing 737 MAX, cursa Lion Air 610, s-a prăbușit cu 189 de pasageri la bord. Nu au existat supraviețuitori.

Boeing se confruntă cu numeroase procese și investigații federale în legătură cu aeronavele 737 MAX, și nu se știe când acest model - cel mai bine vândut al companiei, va avea din nou drept de zbor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un Boeing 737 Max a coborât la doar 45 de metri deasupra oceanului și a ratat aterizarea. Pasagerii au ajuns pe alt aeroport

A fost găsită bucata din avionul Alaska Airlines care s-a desprins în timpul zborului

Modelul de avion Boeing al cărui fuzelaj s-a desprins după decolare este inspectat la nivel mondial

Tarom: Primele aeronave Boeing 737 Max, care vor moderniza flota companiei naționale, vor ajunge în august 2025

Partenerii noștri