Live

China își reduce cu 90% investițiile în Statele Unite

Data publicării:

Investițiile Străine Directe (ISD) ale Chinei în SUA au scăzut în prima jumătate a acestui an, pe fondul deteriorării relațiilor economice dintre cele două națiuni, potrivit firmei de cercetare Rhodium Group LLC.

În prima jumătate a acestui an, companiile chineze au finalizat achiziții și investiții de tip greenfield în valoare de 1,8 miliarde de dolari, reprezentând o scădere cu peste 90% față de aceeași perioadă a anului 2017 și cel mai mic nivel în ultimii șapte ani, potrivit lui Thilo Hanemann, angajat al firmei din New York, potrivit Bloomberg. Cifra este nu cu mult mai mare comparativ cu investițiile străine dircte în România în primele cinci luni ale acestui an (1,4 miliarde euro).

Investițiile sunt frânate și de o dispută sino-americană având la bază nerespectări ale proprietății intelectuale.

Miercuri, un raport al Casei Alba a susținut că dezvoltarea economică spectaculoasă a Chinei "a fost atinsă în mare parte prin acțiuni, politici și practici agresive care nu se încadrează în  normele globale".

China derulează și o campanie internă de reducere a riscurilor financiare și de scădere a ieșirilor de capital din 2016 care a contribuit, de asemenea, la scăderea investițiilor totale emise anul trecut, datele oficiale înregistrând o revenire în acest an.

Aplicația de urmărire a investițiilor folosită de Rhodium se bazează pe colectarea și agregarea datelor privind tranzacțiile individuale, inclusiv achiziții, proiecte greenfield și extinderi.

Declinul rapid al investițiilor străine directe chinezești în SUA a fost determinat de un "impact dublu al politicilor implementate”.  Beijingul se opune investițiilor rapide către alte țări, în timp ce guvernul Statelor Unite accentuează controlul achizițiilor chineze prin intermediul Comisiei pentru investiții străine, precum și adoptarea unei poziții mai confruntaționale față de angajamentul economic cu China în general, a scris Hanemann.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vremuri grele pentru democrațiile liberale. Anul electoral 2024 le-a fragilizat mai mult ca oricând

Mai mulți bani în apărarea Groenlandei, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Manifestație împotriva lui Donald Trump în Panama. Zeci de persoane au strigat sloganuri în fața Ambasadei SUA: „Nu te-atinge de canal"

Partenerii noștri