Cea mai mare schemă de spălare a banilor rusești
A ieşit la iveală cea mai mare schemă de spălare a banilor ruseşti: aproximativ 1,3 milioane de tranzacţii suspecte, de la peste 238 de mii de companii, o sumă de bani de aproape 9 miliarde de dolari şi tot mai multe bănci europene importante târâte în acest scandal al spălării banilor.
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Alertă de radiații la granița NATO-Rusia
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
Ucraina dezvăluie detalii despre noua „rachetă-dronă”
Schema, care a permis politicienilor și liderilor crimei organizate din Rusia să spele bani, să evite plata impozitelor și să-și ascundă averile în străinătate, a fost pusă la cale de banca rusească de investiții Troika Dialog. Banca a creat la mijlocul anilor 2000 o rețea de aproximativ 70 de companii offshore interconectate, prin care, în câțiva ani de zile, miliarde de dolari au ajuns din Rusia în Occident albite şi curate.
Spălătoria Troika. Aşa a fost numită schema globală de spălare de bani ruseşti făcută publică de o organizaţie de investigaţie jurnalistică. În spatele acestei scheme se află banca de investiţii rusească Troika Dialog, care a reuşit să canalizeze miliarde de dolari din Rusia către Occident. Însă toată această schemă a fost mai mult decât un sistem de albire a banilor. Spălătoria Troika a permis oligarihor şi politicienilor din Rusia să achiziţioneze în secret acţiuni în companiile de stat, să cumpere bunuri imobiliare atât în Rusia, cât şi în străinătate, să îşi cumpere iahturi de lux şi multe altele.
Principalele bănci implicate sunt din nordul Europei
Potrivit estimărilor FMI, sumele de bani spălate anual la nivel global echivalează cu 2 până la 5% din PIB-ul global. Adică aproximativ două mii de miliarde de dolari sunt curăţate în fiecare an chiar prin intermediul băncilor. Şi de la an la an sunt tot mai multe implicate în acest scandal, în centrul căruia se află cel mai mare creditor danez, Danske Bank, cu tranzacţii suspecte de aproximativ 230 de miliarde de dolari, gestionate de divizia sa estonă, în perioada 2007-2015.
De asemenea, potrivit unor investigaţii jurnalistice din Suedia, la aceste tranzacţii suspecte a contribuit şi banca suedeză SwedenBank cu o sumă de aproape 6 miliarde de dolari.
În favoarea Rusiei a jucat şi cea mai mare bancă din Nordul Europei - Nordea Bank, ce a gestionat tranzacţii de 700 de milioane de euro. Banii proveneau de la o bancă lituaniană desfiinţată în 2013, care a funcţionat însă ca o divizie a băncii ruse de investiţii Troika Dialog. Sumele mergeau către companii-paravan din paradisuri fiscale precum Insulele Virgine Britanice sau Panama.
Pe lista băncilor apar şi nume cunoscute la noi, precum ING, Raiffeisen, Credit Agricole sau Garanti, dar şi entităţi relevante la nivel european - ABN Amro sau Rabobank.
Sute de milioane de euro au trecut prin subisiara de la Moscova, în cadrul schemei construite de banca de investiții rusească Troika Dialog, de la grupul bancar din Olanda ING Bank. De asemenea, Credite Agricole a gestionat peste 500 de transferuri suspecte cu fonduri de aproximativ 150 de milioane de dolari provenite de la companii implicate în schema Troika.
Nici Germania nu a fost scutită de această operaţiune. Prin intermediul gigantului bancar Deutsche Bank, sumele splălate de ruşi s-au apropiat de 900 de milioane de dolari.
Ruşii au acţionat astfel la scară largă în Europa în schema spălării banilor, scrie Bloomberg. Într-un astfel de sistem opac sunt greu de identificat tranzacţiile suspecte. Nici până în prezent nu este clar dacă toate aceste tranzacţii sunt sau nu investigate de autorităţile din ţările implicate în această maşină gigant de spălat bani ruseşti.
Citiți și:
Violoncelistul lui Putin a spălat bani prin Republica Moldova
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News