Live

Două automarfare încărcate cu peste 27 de tone de haine au fost oprite în Vama Petea

Data publicării:
Camionul era încărcat cu peste 22 de tone de haine second-hand, venea din Ungaria și urma să ajungă în Satu Mare. Sursa foto: Poliția de Frontieră

Un camion încărcat cu peste 22 de tone de haine a fost întors din drum în Vama Petea. Transportul, care venea din Ungaria și urma să ajungă în Satu Mare, nu avea documentele în regulă, spun polițiștii de frontieră. Un al doilea transport, din Olanda pentru o asociație din Sălaj, a avut aceeași soartă, după ce oamenii legii au descoperit că marfa nu fusese igienizată corespunzător.

Cele două transporturi de haine second-hand, considerate deșeuri de autorități, s-au prezentat în Vama Petea în cursul zilei de marți.

"În data de 30 aprilie 2024, în jurul orei 07:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean maghiar, în vârstă de 44 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 22.230 kg textile second-hand de la o societate comercială din Ungaria, care urmau să ajungă în județul Satu Mare", transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Câteva ore mai târziu, tot prin Vama Petea a vrut să intre și un român de 51 de ani. Era la volanul unei mașini încărcate cu 4.855 kg marfă second-hand, de la o societate comercială din Olanda pentru o fundație din județul Sălaj.

"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât în primul caz transportul nu a fost înregistrat pe platforma ROAFM, iar în cel de-al doilea marfa nu a fost supusă operațiunii de curățare, iar șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare și dezinsecție", mai transmit polițiștii de frontieră.

Drept urmare, cele două transporturi au făcut cale-ntoasă pe teritoriul statului maghiar.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

Amenda record primită de un bărbat care a aruncat gunoi pe o plajă din Constanța. Cum a fost prins

Amenzi de peste 1.000.000 de lei în urma perchezițiilor la firme şi persoane care colectează deşeuri feroase şi neferoase, în Dâmbovița

Partenerii noștri