Live

Carmen Dan: Salariile poliţiștilor au crescut cu 10%, în 2017

Data actualizării: Data publicării:

În anul 2017, salariile poliţiştilor au crescut cu 10% iar cele ale militarilor şi personalului civil, cu 15%, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, luni, în plenul Camerei Deputaţilor.

„În ultimele trei luni am fost prezentă de două ori în faţa Comisiilor parlamentare pentru apărare ordine publică şi siguranţă naţională - pentru prezentarea bugetului MAI pe anul 2018 şi pentru învestirea în Cabinetul Dăncilă. (....) De fiecare dacă am punctat priorităţile ministerului, printre care reformarea Poliţiei, modernizarea dotărilor Jandarmeriei sau creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă. Măsurile luate la nivelul ministerului au ca scop atingerea acestor obiective, probabil că persoanele care au avut iniţiativa invitării mele astăzi au lipsit de la audierile din comisii”, a spus ministrul.

Potrivit acesteia, în MAI sunt 151.000 de funcţii, dintre acestea fiind ocupate 127.000.

„Din numărul total de funcţii, aproximativ 5.000 sunt prevăzute pentru funcţionari publici cu statut special, adică poliţişti. În anul 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate, salariile poliţiştilor au crescut cu 10% iar cele ale militarilor şi personalului civil, cu 15%. De la 1 ianuarie 2018 s-a adăugat o creştere în medie de 3-4 procente la salariul net. Cel mai mic salariu din Poliţie, cel al unui agent debutant, a crescut în ultimul an cu 29,3 procente. Dacă în decembrie 2016 salariul minim net al unui agent era de 1.373 de lei, acum este 1.776 de lei. Cel mai mare salariu net este situat la 6.777 de lei, în cazul ofiţerilor fără indemnizaţie de conducere. Cel mai mic salariu din zona militară, adică de la Jandarmerie sau de la Pompieri, a crescut în ultimul an cu 28% - de la 1.340 în decembrie 2016 la 1.717 în ianuarie 2018”, a explicat Carmen Dan.

Ea a adăugat că, în urma aplicării legii salarizării din sistemul bugetar, analiza realizată luna aceasta după plata salariilor corespunzătoare lunii ianuarie 2018 arată că în întreg MAI numai 58 de salarii au scăzut, în sensul că acestea au depăşit grila salarizării. „Este vorba de funcţionari publici, manageri publici, personal medical şi un singur poliţist care are funcţia de director general”, a adăugat ministrul.

Potrivit unei radiografii a salariilor actuale ale poliţiştilor MAI, 9.991 de poliţişti câştigă între 1.500 şi 2.000 de lei, 33.647 au salarii între 2.000 şi 3.000 de lei, 22.306 au peste 3.000 de lei, Carmen Dan precizând că este vorba de salarii, nu de venituri salariale.

„La salariul de funcţie se mai adaugă normă de hrană, normă de echipament, în condiţiile în care poliţistul nu optează pentru uniformă, şi diverse sporuri şi majorări conform condiţiilor de muncă. Norma de hrană este de 32 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă de 960 sau 992 de lei în condiţiile unei luni de 30 sau 31 de zile. Un aspect de care s-a vorbit foarte mult în spaţiul public este sporul de 40% pentru intervenţia de la domiciliu, care din ianuarie 2018 nu mai are bază legală de aplicare. Un astfel de spor, pentru plata timpului liber al poliţistului, nu a mai existat până anul trecut, a fost introdus pentru prima dată, prin amendament susţinut în Parlament, cu ocazia legii de aprobare a Ordonanţei nr. 9/2017 privind unele măsuri în anul 2017, fiind valabil doar pentru 6 luni. De acest spor au beneficiat 8.000 de poliţişti, fiind raportat la salariul de funcţie şi numărul de ore cât angajatul stătea acasă. Cu alte cuvinte, cu cât stăteai mai mult acasă fără a fi chemat din timpul liber, cu atât primeai mai mulţi bani. În aplicarea sa, acest spor a avut efectul şi de a încuraja statul acasă. (...) E nevoie de creşterea numărului de poliţişti, dar şi de o mai bună organizare a programului de lucru”, a detaliat ministrul de Interne.

Carmen Dan a menţionat că în anul 2016 au ieşit din sistem 12.554 de oameni, iar în anul 2017 - 8.213.

„Precizarea este necesară pentru cei care au considerat că Ordonanţa 59/2017 de modificare a legii pensiilor militare a determinat ieşiri consistente la pensie, când de fapt aceasta a reglat o situaţie total anormală, în care pensiile erau mai mari decât salariile”, a adăugat aceasta.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Predoiu, despre extremismul din România: Fenomenul a fost perceput greșit ca fiind nesemnificativ. O abordare mai fermă e necesară

Românii consumă mai mult vin și mai puțină bere. Ce arată datele INS privind consumul de alcool

Partenerii noștri