Live

Cum explică Jandarmeria Capitalei folosirea unui spray lacrimogen împotriva polițiștilor la protestul din Piața Victoriei

Data actualizării: Data publicării:
Angajați ai penitenciarelor au protestat, luni, în Piața Victoriei împotriva „ordonanței trenuleț”. Foto: Shutterstock

Jandarmeria Bucureşti a precizat, marţi, după acuzaţiile sindicaliştilor Europol, că în timpul protestului de luni, din fața Guvernului, mai mulţi participanţi au încercat forţarea dispozitivului, cu scopul de a pătrunde pe şosea şi a bloca traficul, moment în care un jandarm a folosit pulverizatorul de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă.

„În jurul orei 13.30, în cadrul adunării publice de la Piaţa Victoriei, mai mulţi participanţi la protest au recurs spontan la forţarea dispozitivului de panouri metalice şi a cordonului de jandarmi, pentru împingerea acestora pe carosabil, cu scopul de a bloca circulaţia autovehiculelor”, a transmis, marţi, Jandarmeria Bucureşti.

Sursa citată a precizat că protestatarii nu au respectat recomandările jandarmilor de a păstra caracterul paşnic al adunării publice.

„În zona în care s-a manifestat forţa principală de împingere, existând riscul de a se crea o breşă prin care aceştia să pătrundă pe carosabil, un jandarm a folosit pulverizatorul de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă. Menţionăm faptul că nicio persoană nu a fost rănită, iar prin această măsură intenţia manifestanţilor a fost oprită”, a mai transmis Jandarmeria Bucureşti.

Sindicatul Europol a reclamat, marţi, un incident produs luni la protestul din faţa Guvernului, unde un şef de detaşament al Jandarmeriei ar fi folosit spray-ul iritant-lacrimogen, rănindu-l pe unul dintre poliţiştii de penitenciare.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce nu au putut polițiștii să-l aresteze pe președintele sud-coreean, deși aveau mandat

„Stegarul dac” s-a urcat pe clădirea Universității din București în semn de protest. Negociatorii l-au convins să coboare după șase ore

O femeie din București a dat foc unei mașini după ce a fost concediată de la un salon de masaj. Focul s-a extins și la alte autoturisme

Vremea se răcește brusc în nordul țării, iar la munte va ninge. Ce temperaturi se vor înregistra în primul weekend din 2025

Partenerii noștri