Live

Când se va redeschide Pasajul Unirii. Prefectul Capitalei a verificat stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare

Data actualizării: Data publicării:
Prefectul Capitalei a verificat stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare. Foto: Facebook

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a verificat, vineri, stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare la Pasajul Unirii, care au ca termen de finalizare începutul lunii septembrie.

Greblă a primit asigurări din partea echipei de experţi de pe şantier că lucrările vor fi finalizate până la începerea noului an şcolar, astfel încât circulaţia să nu fie îngreunată şi să se desfăşoare în condiţii de siguranţă în perimetrul pasajului începând cu seara zilei de 4 septembrie, a informat Prefectura Capitalei.

Lucrările de punere în siguranţă a Pasajului Unirii au început la mijlocul lunii iunie, "fiind în stadiu avansat de realizare", menţionează sursa citată de Agerpres.

Prefectul a discutat cu proiectantul, constructorii şi reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în avizarea lucrărilor pentru redeschiderea traficului rutier. "Aceştia vor urmări modul de execuţie şi finalizare a lucrărilor, în conformitate cu aspectele prevăzute în proiect, astfel încât eventualele observaţii să fie implementate rapid, iar avizele şi autorizaţiile să fie eliberate în cel mai scurt timp posibil", se mai arată în comunicat.

Prefectul a fost însoţit de Andrei Trocan, City Manager al Primăriei Sectorului 4. La analiză au participat şi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Brigăzii Rutiere, companiei Apa Nova şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii cu atribuţii în recepţionarea lucrărilor.

"Prefectul Toni Greblă a menţionat că experienţa dobândită în realizarea acestei lucrări, într-un interval de timp scurt, trebuie să fie folosită de autorităţile locale şi în alte zone ale Capitalei, pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor, fluidizarea traficului şi dezvoltarea durabilă a oraşului", se precizează în comunicat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Faptul că am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii. Nu e admisibil ca domnul Greblă să mai conducă AEP

PSD nu a discutat de revocarea lui Greblă, după ce acesta s-a pozat cu apropiați ai lui Georgescu, iar soția lui i-a promovat un clip

USR cere revocarea lui Toni Greblă de la conducerea AEP

20 de ONG-uri cer demisia lui Toni Greblă, după ce au apărut imagini cu el alături de susținători ai lui Călin Georgescu

Partenerii noștri