Live

Angajații prefecturii Buzău continuă greva. Serviciile publice sunt blocate

Data publicării:
Angajații prefecturii Buzău continuă greva începută luni. Foto: George Călin/Inquam Photos

Activităţile cu publicul sunt în continuare suspendate la Prefectura Buzău după ce angajaţii au decis să continue greva generală, la care au participat luni prefecturile din toată țara, susținând că solicitările pe care le-au transmis Guvernului României nu au fost luate în seamă, informează Agerpres.

Membrii Sindicatului din Prefectura Buzău au transmis marţi dimineaţă că protestul va continua până când cerinţele pe care le-au adus la cunoştinţa Guvernului, legate de salarizare vor fi îndeplinite.

"Protestul continuă pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre revendicările pe care le-am transmis. Vorbim despre revendicări de natură salarială, cele cu privire la transferul angajaţilor din categoria funcţiilor publice teritoriale în categoria funcţiilor publice de stat şi transferul prefecturilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). Nimic din toate acestea nu s-a rezolvat, drept urmare conducerea sindicatului a stabilit să continuăm greva", a declarat Stelică Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău.

Drept urmare, întreaga activitate cu publicul este în continuare blocată la Prefectura Buzău.

"Continuăm greva până când se rezolvă revendicările. Serviciile pentru cetăţeni sunt în continuare suspendate, singura excepţie, activitatea de primire corespondenţe de care se ocupă Cancelaria Prefectului, în rest toate serviciile sunt blocate pe toată durata zilei de lucru. Deocamdată vorbim despre o grevă pe termen nelimitat", a anunţat liderul de sindicat.

Angajații prefecturilor din toată țara au intrat în grevă, luni, nemulțumiți fiind de sistemul de salarizare care nu s-a schimbat de ani de zile, deși responsabilitățile lor au crescut de la un an la altul.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Cine este Mihail Kavelașvili, fostul fotbalist ales președinte al Georgiei. A devenit cunoscut pentru atitudinea sa împotriva Vestului

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Protest topless la sediul ONU. Activiste înarmate cu o drujbă și pictate pe piept cu mesaje anti-Rusia au vandalizat un monument

Partenerii noștri