VIDEO. O aeronavă militară cu 45 de tone de echipament medical din Coreea de Sud a aterizat pe Aeroportul Otopeni
45 de tone de echipament medical au ajuns joi dimineață pe Aeroportul Otopeni. Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic.
„Aproximativ 45 de tone de echipament medical au ajuns în România, de la Seul, Coreea de Sud, cu o aeronavă NATO, după ce MApN a solicitat Capabilităţii de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfăşurarea unei misiuni aeriene de urgenţă”, a precizat MApN.
Echipamentele, 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Ministerul Apărării Naţionale.
Zborul a fost efectuat cu o aeronavă C-17 Globe Master III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Capabilităţii de Transport Aerian Strategic.
Unul dintre comandanţii echipajelor care operează aeronava pe timpul acestei misiuni este locotenent-comandorul George Crăciun, pilot din Forţele Aeriene Române, detaşat în cadrul Capabilităţii de Transport Aerian Strategic.
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Capabilităţii de Transport Aerian Strategic, alături alte nouă ţări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria două membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News