Live

Un bărbat și un copil, loviți de trăsnet într-o pădure din Suceava

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un bărbat în vârstă de 48 de ani și un băiat de 15 ani au fost loviți de un trăsnet într-o pădure din zona localităţii Ciumârma. Ambele victime au suferit arsuri și primesc ajutor medical, a anunțat luni ISU Suceava.

Conform sursei citate, la faţa locului intervin două echipaje SMURD, unul de prim ajutor (EPA) şi un altul de terapie intensivă mobilă (TIM), ajutaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Deoarece zona forestieră este greu accesibilă, a fost trimisă la faţa locului şi autoşenilată.

În sprijinul pompierilor mai intervin echipe de jandarmi şi salvamontişti, scrie Agerpres.

Ambele persoane, un bărbat de 48 de ani şi un băiat de 15 ani, sunt conştiente şi cooperante. La o primă evaluare medicală, bărbatul prezenta arsuri la nivelul picioarelor, iar băiatul arsuri pe spate.

Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi sunt în drum spre UPU Suceava, unde vor fi reevaluaţi din punct de vedere medical.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Arcul lui Constantin, din Roma, a fost avariat de un trăsnet. O furtună violentă, ciudată și neanunțată, fără precedent

Trei tineri au fost răniţi grav de trăsnet în Suedia, la un antrenament de fotbal amator. Opt persoane transportate la spital

FOTO Cum arată corpul unui bărbat după ce a fost „atins” de trăsnet pe munte. Sfaturile salvamontiștilor

Un bărbat a fost lovit de trăsnet în Argeș, județ aflat sub cod roșu de furtuni

Partenerii noștri