Un bărbat acuzat că a încercat să violeze o adolescentă s-a sinucis în arestul Poliției Galați
Un bărbat de 43 de ani, bănuit că ar fi încercat să violeze o fată de 14 ani s-a sinucis în celula arestului Poliției Galați, folosind cablul telefonului fix.
Potrivit IPJ Galați, la data de 27 aprilie, în jurul orei 21,50, Secţia 4 Poliţie Galaţi a fost sesizată telefonic de o femeie din municipiul Galaţi, cartier Fileşti, cu privire la o posibilă tentativă de viol asupra fiicei sale minore, în vârstă de 14 ani.
Din verificările preliminare efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, la acea dată, în jurul orei 19,00, în timp ce minora se deplasa pe o stradă din cartierul de case unde locuieşte cu familia, ar fi fost abordată de un bărbat cu vârsta de 43 de ani, care ar fi tras-o de haine şi ar fi condus-o în curtea imobilului unde domiciliază. Aici ar fi încercat să o dezbrace împotriva voinţei sale, însă minora a reuşit să fugă din curtea imobilului şi s-a dus la domiciliul său, unde a povestit părinţilor ce se întâmplase.
Pentru clarificarea aspectelor sesizate, poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au mers şi la imobilul indicat, însă bărbatul de 43 de ani nu a fost găsit la domiciliu, iar, în baza sesizării, a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de viol.
A doua zi, pe 28 aprilie, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au continuat activităţile investigative şi de urmărire penală, totodată efectuând şi o percheziţie la adresa bărbatului de 43 de ani.
Cu ocazia percheziţiei a fost depistată şi persoana bănuită de comiterea acestei fapte şi au fost ridicate mai multe materiale de probă, care au legătură cu cauza.
După audiere şi administrarea materialului probator, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului de 43 de ani, iar acesta a fost condus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul IPJ Galaţi.
La data de 29 aprilie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Ulterior, după prezentarea acestuia la Judecătoria Galaţi, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar persoana în cauză a fost condusă şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi.
La data de 30 aprilie, în jurul orei 05,18, cu ocazia activităţilor de supraveghere a persoanelor private de libertate, bărbatul de 43 de ani a fost găsit spânzurat în camera de deţinere, folosind cablul telefonului fix montat pe unul dintre pereţii încăperii.
Poliţiştii aflaţi în serviciu au intervenit imediat şi au încercat să acorde primul ajutor persoanei în cauză, îndepărtând cablul telefonic din jurul gâtului şi scoţându-l din cameră pe hol pentru a se efectua mai facil manevrele de resuscitare.
De asemenea, echipajul SMURD, care s-a prezentat la faţa locului, a aplicat manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat, astfel fiind constatat decesul.
Poliţiştii Secţiei 2 Galaţi, care au efectuat cercetarea la faţa locului, au stabilit că persoana în cauză se afla singură în camera de detenţie, iar în data de 30 aprilie, în intervalul orar 04,00 - 05,15, s-a autostrangulat, folosind cablul telefonului fix.
După efectuarea activităţilor de cercetare, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest incident, precum şi dacă au fost respectate toate dispoziţiile legale şi procedurile interne privind încarcerarea persoanelor private de libertate şi modul de supraveghere.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News