Live

Tragedie la Mamaia. Doi frați s-au înecat în mare. Un alt tânăr a fost salvat în ultimul moment

Data actualizării: Data publicării:
Plaja de pe litoralul românesc. Foto: arhivă Agerpres

Doi frați de 17 și 18 ani s-au înecat, vineri, la Mamaia, iar un al treilea tânăr, de 17 ani, aflat în pericol a fost salvat și transportat la spital.

Potrivit ISU Constanța, printr-un apel la 112 s-a anunțat, vineri, că trei tineri sunt în pericol de înec, la Mamaia.

„Au fost trei tineri în pericol de înec la momentul primirii apelului pe 112. Unul dintre aceștia a fost salvat și transportat la spital, conștient. Ceilalți doi, care erau frați, cu vârste de 17 și 18 ani, și care au rămas în mare, au fost căutați inclusiv de scafandri, au fost găsiți și scoși din apă în stare de inconștiență. Mai bine de o oră s-au efectuat manevre de resuscitare, dar s-a declarat decesul acestor doi tineri”, a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța, informează Mediafax.

Reprezentantul ISU Constanța a declarat că tânărul salvat are 17 ani și este din Viișoara, iar cei doi frați care au murit erau din Cobadin.

Editor web: Alina Popescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Camerele Palatului regal din Mamaia, unde au locuit regii și reginele României, se prăbușesc una după alta. „Este absolut îngrozitor”

Palatul Regal din Mamaia a devenit focar de infecție și casă pentru oamenii străzii. „Nu mai intrați aici, cade plafonul”

Bărbat înjunghiat într-un fost hotel din Mamaia. Ce spun polițiștii despre incident

Un copil de 2 ani a ajuns la spital după ce a căzut în piscina unui hotel din Mamaia

Partenerii noștri