Live

TAROM anunță că nu poate accepta revendicările sindicaliștilor. Avocatul sindicatului: În fiecare zi putem avea grevă

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

TAROM a anunțat, marți, că se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de Sindicatul Unit TAROM. Iar pentru că SUT şi conducerea companiei nu s-au înţeles asupra Contractului Colectiv de Muncă, sindicaliştii susţin că greva se va declanşa cel mai probabil de săptămâna viitoare. "În fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată", a precizat avocatul  sindicatului. 

"În urma întâlnirii de astăzi, ce a avut loc la sediul companiei între reprezentanţii TAROM şi reprezentanţii Sindicatului Unit SUT, în cadrul căreia s-au discutat aspectele legate de solicitările SUT cu privire la contractul colectiv de muncă, conducerea companiei a prezentat ultima propunere în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă pe care o poate susţine din punct de vedere financiar.(...) Propunerea companiei este de preluare a drepturilor prevăzute în beneficiul salariaţilor la nivelul reglementat prin Acordul în vigoare încheiat cu majoritatea sindicatelor constituite în cadrul TAROM, aşa cum a fost prelungit la data de 7.06.2022, cu următoarele amendamente: majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei; acordarea unor majorări salariale către categoriile prioritare de salariaţi, în limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, conform informaţiilor prezentate către sindicat", se menţionează în comunicat.

"TAROM înregistrează pierderi de mai bine de 13 ani"

Reprezentanţii companiei reiterează că TAROM înregistrează pierderi de mai bine de 13 ani, situaţia financiară a companiei fiind deteriorată semnificativ în ultimii ani.

De asemenea, pandemia Covid-19 a condus la cel mai accentuat declin al industriei aviatice din istoria recentă, la nivel global estimându-se că impactul COVID-19 a determinat o reducere cu 50% a locurilor oferite de companiile aeriene în 2020 şi o pierdere de trafic estimată de 60%. Potrivit OACI, companiile aeriene au pierdut 371 miliarde dolari din venituri brute din exploatare în 2020. Impactul direct este vizibil şi pentru aeroporturi, care au pierdut peste 111,8 miliarde dolari venituri în 2020, comparativ cu activitatea normală.

"În consecinţă, efectele pandemiei COVID-19 s-au reflectat prompt şi sever în activitatea TAROM. În martie 2020, când au fost puse în aplicare primele interdicţii de călătorie, numărul pasagerilor transportaţi a scăzut cu mai mult de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o suspendare completă a activităţii în aprilie şi mai 2020, singura excepţie făcând-o zborurile de repatriere, care nu au putut genera venituri suficiente şi, de fapt, nu au fost efectuate în scopuri comerciale. În perioada iunie - noiembrie 2020, numărul de pasageri s-a situat la un nivel cu cel puţin 80% mai scăzut decât în perioadele similare din 2019, în timp ce în luna decembrie 2020 numărul de pasageri a fost cu 75% mai scăzut decât în luna decembrie 2019", subliniază sursa citată.

Comparativ cu nivelul pre-pandemic (2019), TAROM a cunoscut în 2020 un declin accentuat, de 73%, în ceea ce priveşte numărul total de pasageri transportaţi, se mai arată în comunicat.

"Ţinând seamă de cele mai sus menţionate , precum şi de actuala situaţie financiară extrem de dificilă, dar şi de limitările impuse prin dispoziţiile OUG 139/2020, potrivit cărora TAROM are obligaţia să nu acorde bonusuri, sporuri şi să reducă cheltuielile salariale, conducerea TAROM se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de către Sindicatul Unit TAROM (SUT)", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii companiei menţionează că, pentru a satisface solicitările SUT, TAROM ar trebui să plătească în plus o sumă în cuantum total de aproximativ 180 milioane lei, fiind pusă astfel în pericol supravieţuirea societăţii şi menţinerea locurilor de muncă.

"De asemenea, conducerea TAROM îşi manifestă întreaga disponibilitate pentru continuarea colaborării în vederea identificării celor mai bune soluţii, care să aibă în vedere contextul actual (inclusiv procesul de restructurare aflat în curs de implementare) şi depune toate eforturile necesare în vederea redresării situaţiei financiare. În egală măsură, reiterează oricum disponibilitatea pentru aşezarea la masa unor noi discuţii în măsura în care SUT va manifesta la rândul său deschiderea pentru identificarea soluţiilor de compromis absolut necesare. Dreptul la grevă reprezintă un drept fundamental al salariaţilor, dar nu şi o soluţie constructivă, care să aibă în vedere şi să ia în seamă situaţia prin care TAROM trece în acest moment. Din păcate, deşi conducerea companiei TAROM îşi doreşte foarte mult îmbunătăţirea aspectelor salariale, din raţiuni de ordin financiar, în acest moment se află în imposibilitatea de a veni în întâmpinarea tuturor solicitărilor Sindicatului Unit TAROM (SUT)", se mai arată în comunicat.

Avocatul sindicatului: Începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă

Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi conducerea companiei nu s-au înţeles marţi asupra Contractului Colectiv de Muncă, iar sindicaliştii susţin că greva se va declanşa cel mai probabil de săptămâna viitoare.

"Aţi întrebat la un moment dat dacă se va declanşa greva? Da, foarte probabil se va declanşa. Şi aţi întrebat când. Eu pot să vă spun că începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată, iar dragii noştri parlamentari să nu poată zbura, să-şi ia diurnele de la Bruxelles. De la începutul lunii septembrie, dragii noştri parlamentari vor sta acasă, pentru că avem acest drept legal recunoscut prin lege, ca în situaţia în care o negociere colectivă nu se încheie cu acordul părţilor să putem să declanşăm greva. Deci, este absolut normal", a afirmat avocatul SUT, Costel Gâlcă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

VIDEO. TAROM a scos din serviciu patru aeronave A318. Două sunt tăiate în fața hangarului de la Otopeni

Tarom menține suspendarea zborurilor către Beirut până pe 2 septembrie

Conducerea TAROM explică de ce a renunțat la zborurile spre Londra: „Facem o serie de concesii”

Partenerii noștri