Live

Studiu. Munca la distanță devine o normalitate și va continua în următorii doi-trei ani, inclusiv în România

Data publicării:
Foto: Profimedia

Lucrul de acasă în contextul pandemiei de coronavirus devine o variantă optimă luată în calcul de tot mai multe companii la nivel global, anunță un studiu realizat de compania de consultanță PwC. Această tendință s-ar putea păstra și în următorii 2-3 ani, inclusiv în România.

Adoptarea lucrului la distanţă reprezintă o normalitate pentru 80% dintre companiile globale, în contextul crizei coronavirusului, arată cel mai recent studiu al companiei citate, realizat pe un eşantion de 300 de organizaţii la nivel global, publicat zilele trecute, scrie Agerpres.

Potrivit PwC, munca remote, implementată în ultimele luni, în numeroase domenii de activitate, ca urmare a restricţiilor sanitare, de distanţare socială şi de circulaţie, a devenit o certitudine care a fost îmbrăţişată de mulţi angajaţi, dar şi de angajatori, deopotrivă.

Munca remote va deveni o normalitate în următorii 2-3 ani, în contextul crizei de sănătate

Totodată, munca remote este, la ora actuală, o normalitate pentru majoritatea covârşitoare a organizaţiilor globale, iar acest trend va continua şi în următorii doi-trei ani, consideră Wizrom Software, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi integratori de software de business din România. Dezvoltatorul IT atrage atenţia asupra faptului că, într-un context de sănătate încă plin de incertitudini, activitatea continuă companiilor poate fi asigurată doar prin digitalizarea operaţiunilor.

"Vechiul normal nu mai există şi nu va mai exista în următorii doi-trei ani. Cu cât companiile şi managerii înţeleg mai bine acest aspect, cu atât mai repede vom reuşi să ne asumăm şi să ne obişnuim cu noua normalitate. Pandemia a schimbat numeroase lucruri, la nivel mondial, începând cu modalitatea de lucru, obiceiurile de consum, nivelul de trai, a stimulat creativitatea în numeroase domenii şi a generat transformări rapide în industrii în care operaţiunile nu se puteau opri. Trebuie să fim conştienţi de toate aceste lucruri şi să percepem noua realitate ca fiind viitorul nostru din următorii ani", a afirmat Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software.

Astfel, foarte multe companii au fost forţate, în ultimele luni ale anului, să se adapteze şi să adopte digitalizarea operaţiunilor, pentru a-şi putea continua activitatea.

Potrivit PwC, peste 50% dintre companiile participante la sondajul global au creat şi implementat, în tot acest timp, o politică de work from home. Din restul - de 47% - mai mult de jumătate anticipează că au în plan să introducă această politică de lucru până la sfârşitul acestui an sau au de gând să o îmbunătăţească.

Conform Wizrom Software, dat fiind noul context sanitar şi dorinţa de a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor, companiile vor acorda multă atenţie acelor soft-uri care vor asigura productivitatea şi eficientizarea muncii şi vor încerca să minimizeze efectele colaborării şi lucrului de la distanţă, în condiţiile în care angajaţii au început deja să resimtă despărţirea fizică de echipă şi colaboratori.

Granturi de 2.000 euro pentru IMM-uri

Având în vedere noul context economic dificil pe care îl parcurg unele întreprinderi, în special cele din categoria IMM-urilor, dar şi freelancerii sau organizaţiile neguvernamentele, statul român (Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a decis să acorde din fonduri externe nerambursabile (fonduri europene şi de la bugetul de stat) granturi în valoare de 2.000 de euro acelor microîntreprinderi, persoanelor fizice autorizate, ONG-urilor şi cabinetelor medicale. Totodată, autorităţile au afirmat că, dincolo de programele de finanţare şi schemele de ajutor, adresate instituţiilor şi companiilor aflate în dificultate, este nevoie urgentă de digitalizare: atât a societăţilor comerciale, cât şi a administraţiei publice.

În ultimele luni, multinaţionalele, dar şi tot mai multe firme mici şi mijlocii au implementat soft-uri de tip ERP, care le-au permis să simplifice procesele de business şi să asigure o mai bună administrare a resurselor financiare, oferind totodată departamentelor interne posibilitatea unor colaborări mai eficiente şi productive, mai scrie sursa citată.

În acelaşi timp, numeroase firme au ales să investească în soluţii IT pentru administrarea activităţilor de resurse umane - salarizare, înregistrarea pontajului şi altor operaţiuni de HR, acoperind astfel aspectele care ţin de relaţia angajator-angajator şi evitând eventuale sancţiuni în această perioadă dictată de telemuncă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hobby-ul retro care vă poate face fericiți, potrivit oamenilor de știință

Câte minute de exerciții fizice pe săptămână sunt recomandate pentru a pierde din greutate. Ce arată un nou studiu

Mircea Scăunașu, Philip Morris România: „Suntem capabili să creăm în România produse la standarde internaționale”

Care sunt cele mai puțin dorite cadouri de sărbători. Și ce e de făcut dacă, totuși, primești unul

Partenerii noștri