Live

Un șofer a murit după ce a făcut infarct la volan

Data actualizării: Data publicării:

Un bărbat de 63 de ani a murit într-un accident de circulaţie care a avut loc miercuri în localitatea Balşa, de lângă Orăştie, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat pe plafon în şanţ. Medicii cred că victima ar fi suferit un infarct în timp ce conducea autoturismul.



În maşină se mai afla un bărbat de 70 de ani, însă acesta a scăpat nevătămat şi a refuzat să fie transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

„Din primele date se pare că persoana decedată a suferit un infarct la volan şi a pierdut controlul maşinii. Pacientul nu prezenta leziuni evidente care să-i cauzeze decesul. Din ceea ce declară pasagerul din maşină, victima s-ar fi plâns de dureri în piept”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

În urma accidentului, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Orăştie, specializaţi în prim-ajutor şi descarcerare şi un echipaj al Ambulanţei. Autoturismul a fost răsturnat pe plafon, iar ocupanţii autovehiculului erau blocaţi în habitaclu.

În ciuda eforturilor depuse de echipajul Ambulanţei pentru resuscitarea bărbatului de 63 de ani, acesta nu şi-a revenit şi a fost declarat decedat.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 81 de ani în Bistrița. Minorul a ajuns la spital

Un londonez a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Ce l-ar fi împins la gestul extrem

Accident pe Dunăre, la Budapesta. Două ambarcațiuni de pasageri și un doc au fost avariate, după ce au fost lovite de o barjă

Accident grav în Dâmbovița: o cisternă cu GPL a luat foc, după un impact violent. Pompierii intervin cu o autospecială cu roboți

Partenerii noștri