Un deținut abia eliberat și-a sechestrat familia, crezând că soția l-a înșelat
Eliberat din închisoare acum două săptămâni, un bărbat din Argeş s-a întors după gratii. Imediat după ce a ajuns acasă, individul şi-ar fi sechestrat soţia şi cei patru copii. I-ar fi ţinut închişi într-o cameră, în frig şi i-ar fi bătut. Totul a ieşit la iveală după ce unul dintre copii, o fată de 15 ani, a reuşit să fugă şi le-a povestit poliţiştilor coşmarul prin care a trecut. Bărbatul a fost reţinut şi astăzi instanţa va decide dacă el va fi arestat preventiv.
Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta
Tronsonul patru din Drumul Expres Craiova-Pitești este aproape gata. Când se va putea circula pe această bucată
A fost descoperit încă un azil al groazei: Trei oameni au fost găsiți la subsol
Autostrada A1 București - Pitești, blocată pe sensul spre Capitală
Cum arată primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti
Accident pe autostrada A1
Oseminte și monede vechi, descoperite pe șantierul drumului expres Craiova - Pitești
Cazul Pitești. Avocații polițiștilor contestă raportul medico-legal
Legist: Bărbatul din Pitești a murit violent, asfixiat
- De ce i-ai sechestrat, nu ţi-a fost milă de copii, nu ţi-a fost milă să-i ţii în frig?
- N-am sechestrat pe nimeni.
- De ce i-ai bătut?
- Sunt minciuni, verificaţi să vedeţi.
Bărbatul din imagini e acuzat că şi-a chinuit familia zile în şir, timp de două săptămâni. Pe 8 martie, el a ieşit din închisoare, după trei ani şi jumătate în care a stat închis pentru înşelăciune.
Într-un suflet, a mers acasă, măcinat de gândul că nevasta l-a înşelat cât a stat închis. Din acel moment, femeia şi cei patru copii au fost rupţi de lume.
- El nu voia să mai vadă nici vecinii, nici bunica, nici cumnata lui, să nu mai aibă contact cu ei. Şi începuse să-i izoleze, ploua afară, pe cei mici nu i-a lăsat nici să plece la şcoală.
Timp de două săptămâni, copiii şi mama lor au stat într-o cameră neîncălzită, cu pături la ferestre. Au fost înfometaţi şi bătuţi, iar femeia spune că a fost chiar atacată cu un cuţit.
Doar fiica cea mare a avut voie să meargă de câteva ori la şcoală. Deşi a povestit ce se întâmplă, nimeni nu şi-a dat seama cât de gravă e situaţia. Disperată, s-a dus direct la poliţie, împreună cu bunica ei.
Bărbatul a fost reţinut, dar spune că totul este o minciună a soţiei.
- Dar cine are interesul să mintă?
- Soţia mea.
- Dar de ce?
- Verificaţi să vedeţi că a fost plecată zilnic, să ia copiii, să ducă copiii.
- Nu ţi-a fost milă să-i laşi nemâncaţi în casă?
- Nu i-a ţinut nimeni.
Cazul este acum în atenţia inspectorilor de la Protecţia Copilului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News