Live

Românii sunt cei mai nefericiți dintre europeni

Data actualizării: Data publicării:

Din 100 de români, doar 46 se consideră fericiţi. Iar procentul ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Sărăcia, problemele de sănătate şi inegalitatea de şanse sunt unele dintre principalele cauze ale nefericirii. La polul opus, irlandezii sunt cei mai fericiţi din Uniunea Europeană, arată un sondaj al Comisiei Europene.

„Sărăcia. Neajunsul, de acolo pleacă toate”.

„Prea răi, prea invidioşi, şi preocupaţi de treaba asta: ce face ăla, ce face ăla, nu pot să îşi vadă de viaţa lor.”

„Lipsa banilor, lipsa locurilor de muncă”.

„Pensiile micuţe...”

Sunt doar câteva dintre motivele nefericirii românilor. Doar 13 români din 100 spun că sunt cu adevărat fericiţi. 11 români din 100 se consideră complet nefericiţi. Cifrele ne plasează pe ultimul loc, într-un top al fericirii, realizat la nivelul Uniunii Europene. Specialiştii pun dezamăgirea românilor pe lipsa de încredere în propriile forţe.

„E o formă de gândire lipsită de încredere personală şi de încrederea că putem schimba ceva. Părinţii se duc la copii şi le spun că de fapt viaţa este aceasta şi nu aveţi cum să avansaţi. Copiii, în mod conştient sau nu, recreează tiparul personal al părinţilor şi iată că nimeni nu este din această horă. E vorba de efort, până la urmă”, spune Mălina Chirea, psiholog.

Printre cei mai fericiţi oameni din Uniunea Europeană sunt locuitorii din Danemarca, Suedia și Irlanda. Iată ce cred ei:

„Ce înseamnă fericirea? Să călătoreşti cu prieteni dragi. Compania este foarte importantă.”

„Fără să am vreo aşteptare şi să las viaţa să mă ducă acolo unde vrea ea...”

Să călătoresc, să am un animal de companie, să citesc, să am un iubit şi să fiu sănătoasă.”

Potrivit sondajului realizat de Comisia Europeană, pe un eşantion de aproximativ 30 de mii de cetăţeni europeni, printre cei mai nefericiţi sunt, alături de români, grecii, francezii şi croaţii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

6 din 10 români spun că sunt fericiți. Cum stăm în clasamentul ONU

Topul fericirii în Europa: Care sunt cele mai fericite state şi pe ce loc se clasează România

Români fericiți, de 1 Decembrie: „Sunt foarte încântat pentru viitorul nostru”

Partenerii noștri