Live

Proprietarii vor fi obligaţi prin lege să-şi repare casele, să-şi întreţină faţadele şi să-şi spele ferestrele de la stradă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Attila Szabo

Proprietarii de clădiri, indiferent dacă sunt instituţii publice, persoane fizice sau juridice, vor avea obligaţia, prin lege, de a întreţine în stare corespunzătoare clădirile din proprietate, precum şi anexele acestora. Proprietarii vor trebui să cureţe faţadele locuinţelor şi construcţiilor aflate la stradă, să le tencuiască ori să le zugrăvească periodic şi să asigure inclusiv repararea sau spălarea geamurilor ori a vitrinelor imobilelor din proprietate, informează Agerpres.

Hotărârea a fost luată prin adoptarea de Camera Deputaţilor, care e for decizional, a unui proiect de lege referitor la obligaţiile pe care le au instituţiile şi persoanele fizice sau juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.

Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

Persoanele fizice şi juridice au astfel obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun, prevede proiectul.

Nu îţi repari sau cureţi clădirea, ţi-o face primăria, dar pe banii tăi

Instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii: să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale.

De asemenea, proprietarii trebuie să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora.

Foto: Inquam Photos/Ilona Andrei

Proprietarii mai trebuie să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces; să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.

Printre alte obligaţii ale instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice sunt: să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.

Proiectul de lege poate fi consultat în întregime aici. Raportul comisiei de specialitate poate fi şi el consultat aici.

Poliţia locală va putea ridica maşinile parcate sau staţionate neregulamentar

De asemenea, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Deputaţii au mai stabilit că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a intrat în procedură de urgenţă la vot în Camera Deputaţilor

Ziua prizonierilor de război români, instituită pe 24 august, au decis deputații. Legea va merge la promulgare

Asociațiile de mediu, scrisoare deschisă pentru adoptarea Codului silvic: Virarea tranșei 4 din PNRR depinde de acest jalon

Partenerii noștri