Live

Programul „Prima casă” va fi deschis şi persoanelor cu dizabilităţi

Data publicării:

Programul „Prima casă” se va modifica din nou. Redenumit în septembrie „O familie, o casă”, programul urmează să fie deschis şi pentru persoanele din categoriile vulnerabile, se arată într-un comunicat al deputatei independente Oana Bîzgan.

Modificările vor permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă acces la program prin faptul că indemnizaţiile lor vor deveni venituri eligibile.

„Schimbarea principală venită din partea deputatei independente Oana Bîzgan face referire la extinderea termenului de „venit eligibil”. Până în acest moment, persoanele cu dizabilități nu aveau aces la acest program, deoarece indemnizațiile lor nu erau considerate venituri eligibile. Amendamentele depuse prevăd luarea în considerare a tuturor formelor de suport primite din partea statului, conform reglementărilor privind asistența socială. Astfel, persoanele din aceste categorii vor avea acces la soluții de creditare pentru achiziționarea primei locuințe, în condițiile de care se bucură și ceilalți români”, se arată în comunicatul Oanei Bîzgan.

„Conform datelor din primele șase luni ale acestui an, România are 826.197 de persoane cu dizabilități, iar peste 50% sunt tineri și adulți (18-64 ani). Este nedrept ca o persoană cu dizabilități să nu poată accesa aceleași soluții de creditare precum orice alt cetățean” susține deputata independentă Oana Bîzgan.

„Mai mult, pentru ca acest proces să vină în sprijinul real al persoanelor din categorii vulnerabile, modificările depuse propun o reducere de două puncte procentuale din rata dobânzii creditului acordat, precum și garantarea în proporție de maximum 100% pentru creditele ipotecare obținute de aceste persoane în cadrul programului. Setul de amendamente a fost depus în Camera Deputaților, primind astăzi raport pozitiv din partea Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci. Programul Prima Casă se află momentan în procedură de urgență și urmează a fi votat în Camera Deputaților în perioada următoare”, se mai arată în comunicat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Plafon de garanţii de un miliard de lei pentru programul Noua Casă 2024. Care este valoarea creditelor acordate

Record zilnic de solicitări pentru programul Prima Casă. Peste 40% din buget a fost deja alocat în primele două luni

Politica ESTE despre egalitate de gen

Protecția și bunăstarea copiilor – esențiale pentru bunăstarea generală a societății

Partenerii noștri