Live

Poștașii renunță la grevă. Bogdan Ivan: S-a stabilit o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net

Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării. Foto: Digi24

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat marţi seară că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicaliști şi Compania Naţională Poşta Română. El a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie, potrivit News.ro.

„După zeci de ore de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ şi Compania Naţională Poşta Română, un Contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. A fost semnat astăzi, după îndelungi negocieri şi discuţii”, a spus ministrul.

„Ideea de bază este următoarea. În calitatea de reprezentant majoritar, în speţă Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am un interes foarte clar şi specific ca oamenii din Poşta Română, cei 21.500 care acum sunt sau la muncă sau ne urmăresc la televizor, să ştie că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp, ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a spus Ivan.

El a anunţat şi care vor fi creşterile salariale pentru angajaţii Poştei Române.

„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română, iar mai mult, s-a stabilit în comun acord, o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iunie şi la 1 septembrie. Urmează ca mâine dimineaţă, la primă oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM, automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă şi se va relua activitatea la Compania Naţională Poştă Română”, a mai anunţat Bogdan Ivan.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Protest la Fabrica de Arme de la Cugir: „Industria de apărare a mers tot în picaj. Dacă nu era Putin, eram închiși"

Prima grevă generală din istoria Arhivelor Naționale. Angajații reclamă diferențe de salarizare în teritoriu față de Capitală

Primele voturi din Diaspora au ajuns în România. S-a votat prin corespondență atât pentru prezidențiale cât și pentru parlamentare

Partenerii noștri