Președintele Federației Sindicatelor din Educație: „În momentul de față vorbim de amânarea examenelor”
Am intrat în a doua săptămână de grevă generală în școli, iar criza din Educație nu pare să se rezolve prea curând. Negocierile dintre sindicate și guvernanți nu au ajuns la un punct comun. Guvernul a venit de mai multe ori cu aceeași ofertă pe care profesorii au refuzat-o din prima: prime în loc de salarii mai mari. În acest context, președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a spus luni, într-o intervenție la Digi24, că examenele ar putea fi amânate. „În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus acesta.