Live

Invazie de șobolani într-un oraș din România. Firma de salubritate va face deratizare la anul

Data publicării:

Invazie de şobolani într-un cartier de la marginea Craiovei. O zonă ticsită cu blocuri, şcoli şi magazine este plină de rozătoare. În vreme ce locuitorii din zonă sunt îngroziţi, reprezentanţii firmei de salubrizare spun că deratizarea este în grafic. Speriaţi de guzganii care mişună peste tot, localnicii se apără cum pot. Directorul unui liceu a adus un câine de vânătoare să mai stârpească şobolanii.

Suntem invadaţi pur şi simplu. Zeci, sute, dacă stai aici puţin calci pe ei”, spune un locatar.

Locuitorii din cartierul Craioviţa Nouă sunt exasperaţi. Dezgustătoarele rozătoare mişună pe lângă tomberoanele de gunoi, pe sub maşini şi de multe ori prind curaj să intre şi în blocuri. În plus, în zonă sunt şase şcoli şi grădiniţe şi cel puţin tot atâtea magazine.

Am ieşit pe geam de atâtea ori şi le-am zis celor de la salubritate să cureţe ca lumea şi mai vin şi zic dar ce doamnă le căraţi dumneavoastră”, spune o locatară.

Localnicii au copleşit cu reclamaţii firma care se ocupă de curăţenia Craiovei. Răspunsul este dezarmant.

Zona respectivă a fost inclusă în toate etapele de deratizare. Societatea noastră a finalizat intervenţiile pentru combaterea rozătoarelor”, spune Cristina Ghenea, purtător de cuvânt firmă de salubritate.

În lipsa unei deratizări eficiente şobolanii se înmulţesc exponenţial. Femelele pot să nască de 12 ori pe an cel puţin câte 10 pui o dată. Biologii spun că aceştia sunt gata să se reproducă extrem de repede: într-o lună de la venirea pe lume. Aşa se face că într-un singur an, o pereche poate umple lumea cu 1.250 de şobolani.

Discutăm de un număr destul de mare de boli. Sunt cam 35. Pot să transmită leptospiroza, o boală care poate fi gravă fără tratament cu afectări hepatice, renale, cu meningită. Putem să avem rabie, ciuma cu diversele tipuri”, explică Adrian Marinescu, medic primar boli infectioase.

Lipsiţi de ajutorul firmei plătite să întreţină curăţenia şi să îi scape de guzgani, localnicii fac ce pot. Directorul unui liceu din zonă a pus otravă în curtea şcolii şi a adus şi un distrugător de şobolani.

În plus mai avem şi un căţel care reuşeşte să prindă aproape săptămânal doi trei”, spune Petre Căuc , director Liceul George Bibescu.

Societatea care se ocupă cu salubritatea Craiovei anunţă că următoarea deratizare o va face la anul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru că a incitat la ură și violență față de evrei și a folosit simboluri legionare

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Incendiu la o fabrică de materiale de construcții din Craiova. Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT

Prețuri piperate în târgurile de Crăciun. Cât costă un langoș Dubai sau șoriciul și jumările de România. „Foarte scump! Exagerat!”

Partenerii noștri