Live

Înmatricularea auto a fost simplificată, iar unele documente vor fi oferite online de DRPCIV

Data publicării:
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă simplificarea procedurii de înmatriculare a autovehiculelor, în urma publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al Ministrului Afacerilor Interne, în care este prevăzută şi crearea premiselor pentru furnizarea serviciilor online la unele operaţiuni.

Astfel, se doreşte furnizarea serviciilor online la operaţiunile de eliberare duplicat certificat de înmatriculare, radiere din oficiu sau păstrare combinaţie număr de înmatriculare, informează un comunicat al DRPCIV transmis, joi, AGERPRES.

Ordinul mai prevede posibilitatea înmatriculării unui vehicul nou de către operatorul economic care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în numele cumpărătorului, în baza unui contract de mandat încheiat între aceştia.

De asemenea, va avea loc eliminarea unor documente pentru următoarele operaţiuni: duplicat al certificatului de înmatriculare (cartea de identitate a vehiculului), înmatriculare/transcriere (fişa de înmatriculare), precum şi instituirea verificării conformităţii plăcilor cu număr de înmatriculare pentru care deţinătorul şi-a exprimat opţiunea de păstrare, cu standardele în vigoare şi calitatea acestora.

În urma publicării documentului, pe 11 august, va avea loc extinderea sferei solicitanţilor care pot beneficia de autorizaţii de circulaţie pentru probe şi clarificarea situaţiei categoriilor de vehicule supuse înregistrării la nivelul primarului localităţii prin armonizarea cu prevederile actului normativ de rang superior.

Ordinul de ministru mai prevede stabilirea unui flux de autorizare provizorie limitată la cinci zile pentru vehiculele care nu prezintă documente de înmatriculare anterioare - în original, perioadă ce poate fi prelungită până la 90 de zile numai cu obţinerea unei certificări a identităţii de la autoritatea competentă (RAR).

"Recomandăm solicitanţilor serviciilor publice să consulte listele documentelor necesare pe operaţiuni de înmatriculare, transcriere, radiere, autorizare provizorie, eliberare duplicat, etc., publicate pe site-ul www.drpciv.ro, înainte de prezentarea la sediile acestora în vederea depunerii documentelor", arată sursa citată.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În Singapore, ca să ai mașină, trebuie să plătești un certificat care costă peste 100.000 de dolari

Guvernul modifică un articol din Codul penal: Incitarea la ură și discriminarea vor fi pedepsite cu închisoare sau amendă

Înmatricularea şi radierea autovehiculelor s-ar putea face online

Grup de lucru în sprijinul românilor din diaspora. Tinerii pot studia la facultăți din România pe locuri fără taxă

Partenerii noștri