Live

În Arad au fost împușcate 150 de vulpi „pentru testarea eficienței vaccinului antirabic”

Data publicării:
pe fiecare din cele 75 de fonduri de vânătoare din judeţ sunt împuşcate câte două vulpi. Foto: Profimedia Images

Autorităţile din Arad încheie o campanie de „recoltare” prin împuşcare a 150 de vulpi pentru testarea eficienţei vaccinului antirabic distribuit în toamnă, în paralel fiind examinate şi cadavre găsite pe fondurile de vânătoare. Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat luni, pentru Agerpres, că pe fiecare din cele 75 de fonduri de vânătoare din judeţ sunt împuşcate câte două vulpi, pentru a se face teste de laborator prin care să se stabilească în ce măsură momelile cu vaccin au fost ingerate.

Campania de vaccinare antirabică a avut loc în toamnă, prin momeli plasate la vizuini şi în locurile frecventate de vulpi.

„De la începutul lunii ianuarie, are loc acţiunea de recoltare a 150 de vulpi, care se încheie peste câteva zile. Cu ajutorul probelor prelevate de la animale, se caută acei markeri care se găsesc în corp şi care pot confirma dacă hrana ce conţinea vaccin a fost ingerată. Astfel, putem determina eficienţa campaniei de vaccinare”, a spus Marcel Roşu.

Testarea se va face şi printr-o campanie pasivă, care presupune prelevarea probelor de la 50 de cadavre găsite pe fondurile de vânătoare.

Toate probele prelevate de la vulpi sunt trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.

Este al doilea an în care numărul vulpilor împuşcate este mai ridicat, în vederea obţinerii unor date cât mai precise. În 2022, de exemplu, au fost împuşcate 29 de vulpi, iar în 2023 au fost ucise 150, la fel ca în acest an.

Şeful DSVSA Arad a precizat că în ultimii trei ani nu a fost înregistrat niciun caz de rabie în judeţ. Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fără să știe că e filmată, "cea mai frumoasă actriță din lume" a izbucnit în lacrimi, în timpul unui show celebru

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

8.000 de euro pentru o angajare fictivă. Cum a păcălit un bărbat mai mulți oameni că lucrează la MAI și îi poate angaja

„Indicii, nu probe”. De ce a fost lăsată în libertate fiica milionarului Ioan Crișan, acuzată de procurori că și-a ucis tatăl

Prima declarație făcută de Laura Crișan, după ce a fost lăsată în libertate. Ce spune despre relația pe care o avea cu tatăl său

Fiica milionarului asasinat în Arad, Laura Crișan, și complicii săi vor fi cercetați în libertate, au decis magistrații

Partenerii noștri