Live

Două femei s-au dat drept medici stomatologi timp de trei ani, timp în care au inventat servicii medicale și le-au decontat la stat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au decontat servicii medicale care în realitate nu au fost realizate, de aproximativ 110.000 de lei, printr-o instituţie din Arad, scrie News.ro

”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracţională a două persoane cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals. Din cercetările desfăşurate a reieşit faptul că, în perioada 2019-2022, două femei, din Arad, ar fi exercitat profesia de medic stomatolog, fără a fi autorizate în acest sens, într-un cabinet medical, aflat la domiciliul acestora, fără informarea pacienţilor cu privire la aceste aspecte”, a precizat IPJ Arad.

Potrivit sursei citate, cele două ar fi decontat servicii medicale printr-o instituţie din Arad, cu care ar fi avut întocmite contracte pentru care ar fi prezentat documente false.

”De asemenea, s-ar fi conturat suspiciunea rezonabilă că serviciile medicale decontate nu ar fi fost prestate în realitate. Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea unei percheziţii, la domiciliul şi cabinetul medical al celor două femei, aflate în acelaşi imobil”, adăugat IPJ Arad.

Miercuri dimineaţă, cu sprijinul poliţiştilor criminalişti şi luptătorilor S.A.S., au fost ridicate mai multe înscrisuri şi bunuri cu valoare probatorie, în vederea administrării acestora.

Prejudiciul estimat ca urmare a săvârşirii infracţiunilor este de aproximativ 110.000 de lei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce a fost arestată fiica lui Ioan Crișan, milionarul din Arad ucis în explozia mașinii sale în urmă cu trei ani. Motivarea instanței

Noua metodă prin care românilor le sunt furați banii din bancă: brokerul fals care cere instalarea de aplicații pe mobil

Percheziții de amploare în judeţul Arad, la o grupare specializată în procurarea şi vânzarea de droguri şi substanţe psihoactive

Accident grav între un camion și un microbuz pe autostrada A1. Două persoane au fost duse la spital

Partenerii noștri