Live

Două femei au găsit o borsetă cu 11.500 de lei pe marginea unui drum comunal din Vrancea și au dus-o la poliție

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

O borsetă cu peste 11.000 de lei, documente şi alte obiecte de valoare, găsită de două femei pe marginea drumului DJ 205J din comuna Fitioneşti, a fost predată poliţiei şi ulterior restituită proprietarului de drept, un bărbat de 54 de ani, din Mărăşeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Două femei s-au prezentat, duminică seara, la sediul Poliţiei Municipiului Focşani, unde au predat o borsetă în care se aflau mai multe documente, un telefon mobil, o brăţară de aur şi suma de 11.500 de lei. În scurt timp, pe baza informaţiilor obţinute, poliţiştii au identificat proprietarul borsetei, un bărbat de 54 de ani, din Mărăşeşti, care o pierduse după ce oprise în acea zonă pentru a tracta un autoturism. Borseta, cu toate bunurile din interior, a fost restituită proprietarului", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Potrivit Poliţiei, cele două femei, una asistentă medicală în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani şi cealaltă ofiţer MApN Bucureşti, se îndreptau către Mănăstirea Muşunoaiele din comuna Fitioneşti când au observat o borsetă pe marginea drumului pietruit pe care circulau. În momentul în care au văzut că în interior se află o sumă mare de bani, precum şi mai multe obiecte de valoare, documente şi carduri bancare, au predat poliţiştilor focşăneni bunurile găsite, care au demarat imediat verificările.

Poliţiştii le-au felicitat pe cele două femei pentru gestul civic şi corect pe care l-au făcut fără ezitare.

Editor : Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână de 83 de ani a găsit pe stradă o pungă cu 13.400 de lei. Cui aparțineau banii

Pensii pierdute, găsite și returnate de un polițist

Un pompier a returnat banii găsiţi pe stradă

Partenerii noștri