Live

Detalii despre starea fetiței cu hepatită severă. Pacienta a depășit orele critice, iar transplantul a reușit

Data actualizării: Data publicării:
Transplantul fetiței cu hepatită a reușit, spun medicii de la Institutul Fundeni. Foto: Getty Images

Fetița cu hepatită severă, care s-a dovedit a avea boala Wilson, o afecțiuni genetică rară, a depășit orele critice, după operația de transplant hepatic prin care a trecut sâmbătă. Medicii spun că a fost un moment dificil după intervenție, când ficatul a avut o întârziere de funcție, dar situația a fost depășită. Copila a primit o șansă la viață cu o zi înainte să împlinească 5 ani. Cazul ei scoate la iveală, din nou, din neajunsurile sistemului medical de la noi, precum lipsa unui centru acreditat pentru transplant pediatric sau lipsa donatorilor de organe.

În România nu există un centru acreditat pentru transplant pediatric. Se fac demersuri pentru ca o astfel de secție să fie deschisă la Spitalul Grigore Alexandrescu, asta în condițiile în care sunt și alți copii în situații similare cu fetița de cinci ani.

"Sunt cinci copii pe lista de așteptare, dar nu au afecțiuni supraacute, sunt boli cronice ajunse în etapa în care s-a pus indicația de transplant. Dacă e să ne raportăm la un caz similar, propabil pentru salvarea de vieți omenești trebuie găsite toate soluțiile care duc la elementul final, adică salvarea de vieți omenești", explică medicul Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant.

O altă problemă în țara noastră este lipsa donatorilor de organe.

"Maximul pe care l-am avut a fost aproape de 150, în 2013-2014, după care a mai scăzut, a venit COVID-ul. 200 dacă atingem, abia atunci vom putea spune că e un program național funcțional", spune Irinel Popescu, directorul Centrului de Transplant Hepatic.

Și dacă ar exista 200 de donatori pe an, spitalele de la noi nu au capacitatea logistică de a le asigura tratamentul post-operator adecvat donatorilor vii. Un centru special de transplant în cadrul căruia să fie tratați și bolnavii, dar și donatorii vii este, deocamdată, departe de a deveni realitate.

Prof.dr. Dana Tomescu, șefa secției ATI transplant hepatic Fundeni: "Să existe o casă nouă, realmente suntem într-o secție în care există un hibrid care nu e normal - pacienți de ATI, transplantați, post-operator, toate aceste lucruri nu se pot face, dacă avem un flux foarte mare nu avem unde să punem atât de mulți pacienți, nici măcar pentru România sau pentru Fundeni".

Un centru dedicat este la nivel de proiect pentru care se caută finanțare, atât pe plan intern, cât și din fonduri europene.

Fetița de 5 ani a fost operată la Institutul Fundeni, iar donator a fost un tânăr de 17 ani

În cazul fetiței de 5 ani, operația de transplant a fost făcută la Institutul Fundeni, iar donator a fost un tânăr de 17 ani, aflat în moarte clinică, și care a salvat alte patru vieți. 

Mama fetiței spune că este o luptătoare: "Dacă a trecut de această operație grea, o să treacă și de recuperarea aceasta. Totul o să fie bine. Avem încredere!".

Micuța pacientă a avut câteva ore dificile după operație, însă medicii spun că le-a depășit nesperat de bine și acum sunt optimiști. A primit a doua șansă la viață cu două zile înainte să împlinească cinci ani.

Părinții o vor putea revedea pe fiica lor abia peste câteva zile, izolarea fiind importantă imediat după operație.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O americancă e al treilea pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc

Mihai Leu a fost transferat dintr-un spital privat din Bucureşti, la Fundeni. „Șansele mele de supravieţuire erau aproape de 0”

Videoclip emoționant pentru promovarea donării de organe

VIDEO Cum arată bărbatul care a primit primul transplant de ochi şi de faţă, la un an de la operaţie

Partenerii noștri