Live

Cum a ajuns statul să importe muncitori români din Italia, plătiți ca în Occident

Data publicării:

În plină criză de forţă de muncă, autorităţile au ajuns să importe meseriaşi români. Şi mai mult, să le plătească aceleaşi salarii ca în Occident. 20 de muncitori au fost aduşi din Italia unde plecaseră la lucru, ca să renoveze o clădire istorică de la Iaşi.

George Budescu este unul dintre meşterii angajați de firmele italiene care au câştigat contractul cu primăria de la Iaşi pentru renovarea unei clădiri istorice din capitala Moldovei: Palatul Braunstein.

În Italia am lucrat 7 ani și acum am prins contractul ăsta aici, pe aceiași bani. Toată lumea vrea să vină acasă, dar să câștige și bani”, spune George Budescu.

Întreaga echipă a fost aleasă pe sprânceană: toţi românii sunt buni constructori, specializați în tehnici de restaurare. Câștigă cam 1.500 de euro lunar plus diurnă pentru transport și cazare. Când companiile de construcţii din Italia le-au făcut oferta să muncească acasă pe acelaşi salariu ca în peninsulă, nu au stat pe gânduri.

Răspunsul a fost evident. Stăm mai bine pentru că avem cheltuieli mai puține”, spune Severius Judele, muncitor.

Cot la cot cu muncitorii români lucrează mai mulţi ingineri din Peninsulă. Nu este primul proiect la care colaborează, iar italienii au ajuns să îi aprecieze nu doar profesional.

Sunt oameni specializați și buni familiști, în sensul în care țin foarte mult la cutura lor, la regiunea lor și la familiile lor înainte de toate”, spune Maurizio Trovato, administrator șantier.

Lucrările de restaurare a palatului Braunstein, clădire simbol a municipiului Iași, vor costa 20 de milioane de lei. Firmele italiene sunt singurele care s-au prezentat la licitația pentru lucrări, din cauză că în țară se găsesc foarte greu specialști în reabilitarea imobilelor de patrimoniu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

VIDEO Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai

Cine este câștigătorul premiului de 1,6 milioane de lei la Loto 6/49. Biletul a costat aproape 800 de lei

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri