Live

Ciucă, după ce AUR a împărţit pliante la SNSPA: Mă adresez studenților, când primiți materiale de propagandă politică, să le rupeți

Data publicării:
Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia Images

Liderul PNL, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat joi, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, că extremismul şi populismul sunt marile pericole la adresa democraţiei, pentru că sunt pericole născute din interior, context în care a făcut referire la faptul că AUR a împărţit pliante şa deschiderea anului universitar la SNSPA, eveniment pe care l-a calificat drept "condamnabil". El le-a recomandat studenţilor să rupă materialele de propagandă politică, indiferent de partidul care le distribuie.

"Extremismul şi populismul sunt marile pericole la adresa democraţiei pentru că sunt pericole născute din interior. Democraţia însăşi e subminată atunci când sunt promovate idei care au menirea să elimine încrederea cetăţenilor în valorile democraţiei constituţionale. Am văzut zilele trecute un eveniment condamnabil la deschiderea anului universitar într-o altă universitate publică.

Mă adresez studenţilor: atunci când primesc materiale de propagandă politică în spaţiul universitar, din partea oricărui partid politic, să le rupeţi! Constituţia României stabileşte principiul autonomiei universitare şi legea învăţământului superior garantează acest principiu", a declarat Ciucă, la o lansare de carte la Facultatea de Drept.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a fost acuzată, luni, de către Liga Studenţilor din SNSPA de propagandă politică la deschiderea anului universitar, unde reprezentanţi ai formaţiunii politice au împărţit fluturaşi cu diferite mesaje.

"Această formaţiune politică descurajează studenţii să urmeze învăţământul superior", au transmis studenţii, iar George Simion a precizat că mesajele sunt asumate.

"Susţinem 100% ce e în acele pliante, e un mesaj asumat", a transmis liderul AUR. La rândul său, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a afirmat că George Simion a organizat un ”atac clasic de tip legionaro-fascist în spaţiul academic”.

Şi Academia Română a condamnat propaganda desfăşurată de AUR la SNSPA, afirmând că "distribuirea în spaţiul universitar de către un partid politic a unor pliante cu conţinut politic, care blamează explicit personalităţi universitare pentru activitatea lor academică, îndemnul adresat studenţilor de a abandona studiile şi de a lua atitudine politică împotriva propriei universităţi sunt acţiuni politice inacceptabile".

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău

Partenerii noștri