Live

Galerie Foto Cel mai bătrân stejar din Arad a fost tăiat. Primăria spune că era un pericol, specialiștii spun că nu trebuia sacrificat

Data publicării:
Sursa foto: Ovidiu Pârv / Facebook

Numeroase critici au apărut în mediul online după ce Primăria Arad a tăiat cel mai bătrân stejar din oraş, care avea aproximativ 150 de ani şi se afla într-un parc din centrul municipiului, invocându-se că era un pericol pentru siguranţa oamenilor, în timp ce unii specialişti susţin că arborele nu trebuia sacrificat.

Stejarul se afla în Parcul "Mihai Eminescu", situat chiar în spatele Primăriei şi lângă Palatul Justiţiei, iar în cursul zilei de vineri a fost tăiat de către muncitorii trimişi de administraţia locală.

Inginerul silvic Ovidiu Pârv, fost director al Administraţiei Parcului Naţional Lunca Mureşului, a criticat imediat demersul Primăriei într-o postare pe Facebook, care s-a viralizat şi a atras numeroase critici ale arădenilor, dar şi ale unor politicieni, scrie Agerpres.

"Primăria Arad a tăiat cel mai în vârstă, cel mai gros şi monumental stejar din oraş, un copac situat la câţiva zeci de metri de Primărie. I-am cunoscut cu o zi înainte de data de 26 mai pe angajaţii de la serviciul edilitar din Primărie, persoane bine intenţionate, dar hotărârea lor de a tăia un astfel de copac este total eronată. Siguranţa populaţiei nu intră în discuţie în acest caz, aducând argumente cum este prezenţa unei scorburi situate la 2 metri înălţime. O astfel de scorbură nu ar fi dus la ruperea acestuia, iar scorbura respectivă mai mult ca sigur a fost folosită ca loc de adăpost şi reproducere pentru lilieci, exact în această perioadă. Se vede clar în toate secţiunile că lemnul nu are nicio urmă de putrefacţie şi dacă veneam peste 100 de ani în parc, stejarul era tot acolo", a scris inginerul silvic.

El a adăugat că Primăria Arad a cumpărat în 2019 un tomograf special pentru arbori, cu ajutorul căruia se putea diagnostica stejarul sacrificat.

"Cred că la ora actuală au două astfel de aparate, dar nu le folosesc pentru că specialistul avut a plecat la Garda de Mediu. Un astfel de aparat nu a costat decât 157.000 de lei (fără TVA), dar folosirea lui ar fi dovedit că stejarul nu reprezenta niciun pericol public pentru populaţie şi ar fi salvat un copac monumental, cu o valoare mult mai mare decât 157.000 lei", a mai scris inginerul silvic.

Postarea sa a fost redistribuită de mulţi arădeni, dar şi de organizaţii civice sau politicieni, stârnind sute de reacţii critice la adresa municipalităţii.

Totuşi, administraţia locală arată, într-un punct de vedere transmis luni la solicitarea AGERPRES, că stejarul reprezenta un pericol pentru trecători.

"S-a constatat că la aproximativ 1,5 metri de trunchi şi la 5 metri înălţime în coronament, stejarul era scorburos şi prezenta stare de putrefacţie. Totodată, fusese invadat de cuiburi de furnici care favorizează degradarea sa. În plus, în urma torsionării de la vânt au apărut fisuri longitudinale noi. În condiţiile date, arborele în cauză putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Ca urmare, s-a decis tăierea lui, însă numai după obţinerea tuturor avizelor legale", a transmis Primăria.

În acelaşi răspuns scris este citat şi primarul oraşului, Călin Bibarţ: "În oraşul Arad primează integritatea cetăţenilor, nu scorburile cu lilieci. Vom continua să evaluăm starea de sănătate a arborilor din municipiu, iar acolo unde este nevoie se va interveni, însă numai după obţinerea tuturor avizelor necesare. Vă reamintesc faptul că pentru fiecare arbore exploatat, în municipiul Arad se plantează alţi trei copaci tineri. Ne dorim un oraş verde pentru cetăţenii Aradului".

O reacţie similară a avut primarul Aradului şi în luna martie, când un cunoscut biolog, Gabriel Herlo, a criticat defrişări comandate de municipalitate pe malul râului Mureş, în zona centrală a oraşului, care a devenit habitat pentru castori. Primarul a spus atunci că "în acest habitat are prioritate arădeanul".

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiica milionarului asasinat în Arad şi doi presupuși complici ai ei rămân în arest preventiv. Decizia instanței este definitivă

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

Trafic restricționat la ieșire din Arad, pe DN69. Accident grav cu cinci mașini implicate

Bărbat din Arad, reținut pentru înșelăciune: S-a dat drept funcționar public și a fraudat o femeie de 77 de ani cu 2 milioane de lei

Partenerii noștri