Live

Asistenții sociali ar putea fi obligați să se testeze din bani proprii pentru Covid, dacă nu se vaccinează

Data actualizării: Data publicării:
Testare COVID-19 FOTO: Profimedia Images

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pentru Covid-19 pe banii lor dacă nu se vaccinează și nu au contraindicaţii de la medicul de familie să facă acest lucru. Măsura este inclusă într-un proiect de lege al Guvernului, anunţat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

„Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie.

Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor. E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile.

Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol.

Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern”, a declarat vineri Raluca Turcan, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur, conform Agerpres.

„Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea”, a subliniat ministrul de resort.

Citește și: Iohannis spune că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie pentru anumite categorii esențiale

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.

Citește și: Costuri în plus în scenariul roșu. Părinții cu copii între 6 și 12 ani trebuie să îi testeze pentru a-i duce la piscină sau petreceri

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alocația complementară sau venitul minim de incluziune. Ce este și cum se poate obține sprijin financiar pentru susținerea familiei

Sindicaliștii din Energie protestează împotriva noii legi a pensiilor: „Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear”

Sindicaliștii din Energie anunță proteste. Noua lege a pensiilor pune în pericol angajații din domeniul nuclear, acuză ei

Ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada noiembrie 2024 - martie 2025. Câți bani urmează să primească românii luna asta

Partenerii noștri