Live

Scrisoarea cutremurătoare primită de Vlad Voiculescu de la o mamă care care simte că „trebuie să plece din România înainte ca pământul să îi înghită copilul”

Data publicării:
Foto: Agerpres

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu vorbeşte, într-o postare pe Facebook, despre o fetiţă de opt ani cu fibroză chistică pentru care medicii nu mai pot face nimic şi afirmă că s-a ajuns aici pentru că „s-a născut şi locuieşte în locul greşit”, amintind de o pacientă din Germania care a ajuns la 52 de ani deşi suferă de aceeaşi boală, scrie news.ro.

Voiculescu afirmă că mai multe persoane, printre care Gabriela Firea şi „toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant”, „ar trebui să intre în pământ de ruşine” pentru situaţia în care a ajuns România de unde părinţii cu copii bolnavi pleacă pentru că nu găsesc tratament.

„Draga Vlad, sunt şi eu mama unei fetiţe cu fibroză chistică. Mă întreb ce face acum Ileana şi ce simte mama ei, ştiind că îşi va pierde fata în curând. Mă apucă disperarea. Nu ne mai vrea nimeni, ne mor copiii. La Asociaţia de Fibroză Chistică din Germania lucrează o pacientă cu fibroza chistica care are 52 de ani! Fetita asta are 8 ani! Asta e diferenta între noi si ei. Suntem soarele si luna. Emigrez la 40 de ani, nu se mai poate. Fata mea are 5 ani, nu vreau s-o ingrop peste 3 ani”, îşi începe Vlad Voiculescu mesajul de pe Facebook.

Acesta vorbeşte despre motivul pentru care s-a ajuns aici.

„O femeie, o mamă, tocmai a aflat că nu mai există nicio şansă pentru fetiţa ei. De ce? Pentru că s-a născut şi locuieşte în locul greşit - într-o ţară în care unii facem ceva pe el de vot iar alţii - cei care sunt totuşi aleşi de cei care se duc la vot - fac ceva pe noi toţi... şi noi toţi stăm ca proştii. O altă femeie, o altă mamă, pe care nu o cunosc, mi-a trimis mesajul de mai sus acum câteva ore. O mamă care simte că trebuie să plece din România înainte ca pământul să îi înghită copilul”, mai scrie Voiculescu.

Acesta susţine că ar trebui să intre în pământ de ruşine, Gabriela Firea, „cea care a coordonat atacul împotriva AKH Viena în 2016”, în urma căruia AKH Viena a refuzat să mai primească pacienţi români.

„Refuzul de a mai primi fără nicio limitare pacienţi români i-a costat pe zeci de români viaţa. Gabriela Firea va trebui să plătească pentru ce a făcut”, susţine Vlad Voiculescu.

Potrivit acestuia, în pământ de ruşine ar mai trebui să intre Narcis Copcă, „cel care a îngropat peste 10 milioane de euro, cel care şi-a angajat firme prietene pentru lucrări de renovare la spital, cel care a minţit, a ameninţat şi a calomniat Eurotransplant, AKH Viena şi medicii care ne puteau salva fraţii”.

„În pământ ar trebui să intre de ruşine domnul Victor ZOTA, domnul Radu DEAC şi toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant, cu toate titlurile lor universitare, care au acreditat în mod ilegal spitalul Sf. Maria şi au blocat atâţia ani intrarea României în Eurotransplant pentru a îşi proteja propriile interese. Cu toţii ar trebui să îşi dea demisia astăzi. Pentru ce au făcut (şi ce nu au făcut) în toţi aceşti ani, sper să plătească cu vârf şi îndesat”, mai scrie Vlad Voiculescu.

Torodată, Voiculescu susţine că „în pământ ar trebui să intre de ruşine toţi cei care ştiu prea bine ce se întâmplă şi aleg să tacă: medici, politicieni, jurnalişti, procurori, foşti pacienţi”.

„Tăcerea voastră, tăcerea noastră este criminală. Oamenii aceştia - copii sau adulţi - mor câte puţin în fiecare zi”, îşi încheie Voiculescu mesajul.

În martie 2016, Spitalul ”Sfânta Maria” a fost acreditat pentru transplant pulmonar, o premieră în România. La momentul respectiv erau şase pacienţi români pe listele de aşteptare la AKH Viena pentru intervenţie, însă clinica a refuzat să îi mai opereze.

Ulterior, Vlad Voiculescu, ce era ministrul Sănătăţii la momentul respectiv, a declarat că existau suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică.

În noiembrie 2016, Societatea Română de Pneumologie (SRP) susţinea că „Experimente de transplant" au avut loc şi în Turcia (1999) cu o rată de supravieţuire de zero la sută şi că, în România, transplantul pulmonar nu este posibil pentru că medicii nu au experienţă şi instruire suficientă, iar medicamentele sunt foarte scumpe şi nu pot fi asigurate fără întreruperi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Vlad Voiculescu, după retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

STUDIU. 81% dintre videoclipurile de pe TikTok care promovează „vindecări miraculoase” pentru cancer conțin informații false

Asistența consumatorilor de droguri va fi transferată în sistemul sanitar. Ciolacu: „Au nevoie de sprijin, nu să-i băgăm în pușcărie”

Partenerii noștri