Live

Primele suspiciuni de Omicron în România. Trei români sosiți din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Su

Un jucător al echipei de rugby Știința Baia Mare, sosit în România din Africa de Sud, a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Ulterior, încă două persoane au fost confirmate ca fiind infectate, după ce au efectuat testele PCR.

ACTUALIZARE 22:30 - „Referitor la persoanele repatriate din Africa de Sud, precizăm faptul că în urma testelor efectuate, 3 persoane (două la aeroportul din București și una la Baia Mare) au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul SARS-CoV-2. Precizăm ca testele au fost efectuate la cele două aeroporturi (București și Baia Mare) la momentul aterizării, persoanele au fost introduse în locațiile de carantină, iar rezultatele au venit astăzi, 1 decembrie 2021”, transmite miercuri seara Grupul de Comunicare Strategică.

„Niciuna dintre cele trei persoane nu are simptome, dar toți trei pacienții sunt sub observație medicală. Probele au fost trimise la laboratoare de specialitate pentru secventiere și vă vom comunica rezultatele, în privința tulpinilor rezultate”, mai precizează sursa citată.

ACTUALIZARE 21:00 - DSP și Ministerul Sănătății confirmă încă două cazuri de COVID-19 în rândul celor care au sosit din Africa de Sud. Cele două persoane sunt de asemenea în carantină, în Vaslui, respectiv Brașov, iar autoritățile au efectuat anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contactilor direcți.

Cele trei persoane au confirmate pozitiv după ce au efectuat testul PCR. În urma testelor rapide efectuate pe aeroportul Otopeni, nu a fost detectat niciun caz de infecție.


Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Este vorba de o probă recoltată marți seara la aeroportul internațional Maramureș, în momentul în care sportivii au ajuns acolo. În această seară jucătorul a aflat că este pozitiv, astfel că el este în acest moment internat în spital, deși nu are niciun simptom.

Având în vedere că a venit din Africa de Sud el va fi monitorizat cu multă atenție și, de asemenea, îi va fi recoltată o nouă probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino din Capitală, pentru a vedea dacă am putea să vorbim despre primul caz de infectare cu noua variantă Omicron. 

Știm că s-au întors în țară cu aeronavă TAROM în care au fost 70 de persoane - 46 de cetățeni români, inclusiv această delegație sportivă a CSM Baia Mare, și 18 cetățeni străini. Dacă această probă se va confirma că este o tulpină Omicron, cu toții vor fi retestați.

În acest moment, toate persoanele care au venit din Africa de Sud se află în carantină.

Ministerul Sănătății anunță retestarea sportivului: Se află în izolare, sub observație medicală

„Ministerul Sănătății informează că, cei 29 de sportivi repatriați din Africa de Sud, care au sosit la Baia Mare, au fost testați și li s-au asigurat condițiile pentru carantinare, conform metodologiei stabilite de către INSP. Unul dintre spotivi a fost depistat pozitiv și se află în izolare, sub observație medicală, fiind asimptomatic. Acestuia i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă mâine pentru secvențiere la Institutul National de Cercetare Medico- Militară "Cantacuzino" București”, se arată într-un scurt comunicat al instituției.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dialog halucinant despre Putin, extratereștri și Soros între Călin Georgescu și un reporter britanic. „Ai văzut tu cum arată Covidul?”

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

Cazul macabru care a șocat Africa de Sud: Două femei de culoare au fost ucise de un fermier și date la porci

Numărul cazurilor de Covid este în creștere în Anglia. Experții avertizează în privința „capitulării în fața virusului”

Partenerii noștri