Live

Terapia durerii a fost inclusă în drepturile pacienților. Tratamentele vor putea fi decontate

Data publicării:
Dreptul la servicii medicale pentru "terapia durerii" a fost inclus în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Comisia pentru sănătate din Senat a avizat favorabil proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, prin care "terapia durerii" este inclusă în categoria drepturilor pacienţilor.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, defineşte serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Prin acest act normativ, se include dreptul la servicii medicale pentru "terapia durerii" în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, alături de dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor şi pentru recuperare.

"Proiectul este important pentru că reprezintă o schimbare fundamentală în abordarea medicinei în România: nu se mai pune accentul doar pe partea de tratament efectiv pentru vindecare sau îmbunătăţirea stării bolnavului, ci şi pe eliminarea sau măcar reducerea drastică a suferinţei. Dacă înlăturăm durerea, prin medicamentaţie şi proceduri medicale specifice, îmbunătăţim viaţa bolnavilor şi îi putem ajuta să treacă mai uşor peste nişte momente cu adevărat dificile din viaţa lor. Tehnica medicală şi cunoştinţele noastre au evoluat suficient astfel încât, aproape în fiecare caz putem face lucruri concrete în sistemul spitalicesc, pentru a reduce suferinţa celor care se confruntă cu aproape orice tip de afecţiune", a afirmat Pauliuc, citată în comunicat.

Actul normativ mai prevede că Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi instituţiile cu reţea sanitară proprie şi Ministerul Educaţiei elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.

"Pe lângă introducerea dreptului la terapie fără durere, legea pe care am iniţiat-o prevede ca oamenii să fie informaţi despre ce înseamnă că pot avea acces la tratamente specifice în acest sens. Un pacient trebuie să ştie că poate merge la orice tip de consultaţie sau intervenţie medicală şi că nu va suferi fizic de pe urma procedurilor la care este supus. Asta poate garanta şi o stare psihologică mai bună. De asemenea, ne trebuie cadre medicale care să fie special instruite pentru această specialitate şi care, în timp, să dezvolte acest domeniu important pentru bunăstarea pacienţilor. În statele dezvoltate din Vest, se lucrează de zeci de ani pe această direcţie din dorinţa de a reduce suferinţa semenilor încercaţi de boală", a adăugat Pauliuc.

Printre iniţiatori se mai numără parlamentarii Nelu Tătaru, Adrian Streinu-Cercel, Florian Dorel Bodog, Stela Firu, Patriciu Achimaş - Cadariu, Leonard Azamfirei, Cristina Agnes Vecerdi, Corneliu Florin Buicu şi Attila Laszlo.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Câți ani de viață ne poate oferi o singură oră de mers pe jos (studiu). „Trebuie să ne dăm seama cum să facem acest lucru aici”

De ce nu e bine să bei cafea imediat cum te trezești dimineața. Ce spun medicii despre consumul de cafea pe stomacul gol

Tonul la conservă, contaminat cu mercur. „Un adevărat scandal de sănătate publică”. Pericolele la care sunt expuși consumatorii

Partenerii noștri