Live

Primul copil din România ajuns la terapie intensivă din cauza coronavirusului respiră singur

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Primul copil din România infectat cu noul coronavirus care a ajuns în terapie intensivă va fi transferat în secţia de pneumologie. Starea lui este una bună și nu mai depinde de masca de oxigen. Pentru că este în continuare pozitiv, el va rămâne izolat într-un salon. Anunţul a fost făcut de ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Are o stare generală bună, nu mai are un necesar de oxigen, este în continuare în terapie intensivă urmând ca în zilele următoare să fie trecut pe secție. Se mobilizează, sperăm că mergem în direcția bună și din asigurările medicilor, tratamentul are un răspuns favorabil”, a declarat Nelu Tătaru pentru Digi24.

Copilul, în vârstă de aproape 10 ani, a făcut o complicație gravă, sindrom inflamator multisistem, care deși se întâlnește și la alte infecții virale, în România a fost o premieră ca ea să apară la un copil infectat cu SARS-CoV-2. De altfel, el este primul pacient copil care a avut nevoie de terapie intensivă. 

Copilul de la „Gomoiu” a avut în special plămânii și inima afectate de inflamația acută. 

Încă de acum câteva zile starea copilului infectat cu noul coronavirus se îmbunătățise, dar el respira în continuare cu masca de oxigen.

Copilul, internat la „Victor Gomoiu”, are 9 ani şi 11 luni şi nu mai avea alte boli. Medicii cred că a făcut infecţia cu COVID odată cu părinţii lui, în urmă cu trei săptămâni,  dar la acel moment nu a fost testat, pentru că era asimptomatic. 

Copilul a ajuns prima dată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Buzău, unde testul la COVID  a ieşit negativ. Avea dureri de cap şi febră. Când a fost transferat în Capitală, cu suspiciune de meningo-encefalită, testul a fost repetat şi de această dată a ieşit pozitiv.

Medicii spun că această formă gravă a bolii, sistem inflamator multisistem, apare abia după 2-4 săptămâni de la infectarea cu SARS-CoV-2, inclusiv la copii asimptomatici, dar nu se știe exact ce o determină. În lume, în special în țările occidentale, au mai fost raportate cazuri, dar rămân totuși extrem de rare. Însă specialiștii recomandă monitorizarea atentă a copiilor chiar și după ce s-au vindecat de COVID.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei surori din Bacău sunt în stare gravă la spital, după ce mama le-a spălat cu o soluție de uz veterinar

Rafila: Propun o dezbatere despre întreruperea tratamentului în ATI și continuarea în paliație. Eutanasia trebuie scoasă din discuție

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Care sunt consecințele scandalului de la ATI Pantelimon? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Moarte fără demnitate: 200.000 de români sunt diagnosticați anual cu boli terminale și doar 18% beneficiază de îngrijiri paliative

Partenerii noștri