Live

Peste 100 de paturi ATI suplimentare pentru bolnavii COVID, în București

Data publicării:
Un asistent medical de la Spitalul Medical este suspectat că ar fi sedat patru paciente pentru a le viola Foto: Getty Images

Numărul paturilor de terapie intensivă destinate pacienților cu COVID -19 din spitalele din București va fi suplimentat cu peste 100 de locuri, iar „Floreasca” și „Sf. Ioan” au fost desemnate spitale suport COVID pentru ATI.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, au făcut marți după-amiază o evaluare și au decis repartizarea unei unități mobile cu 12 paturi ATI care va fi utilizată pentru tratarea pacienților cu COVID 19 la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

De asemenea, Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting va suplimenta la 10 numărul paturilor ATI COVID-19.

Spitalul Clinic Colentina, care a fost transformat în totalitate în spital COVID, va avea 29 paturi de ATI funcționale, iar Spitalul Universitar de Urgență București un număr de 11 paturi ATI.

Floreasca și Sf. Ioan, spitale suport COVID pentru terapie intensivă

Mai mult, s-a decis ca unitățile sanitare de urgență din Capitală, respectiv Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan să fie desemnate spitale suport COVID pentru secțiile de terapie intensivă.

De asemenea, Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a fost desemnat unitate sanitară care asigură asistența medicală pacienților infectați cu noul coronavirus.

La Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan și Spitalul Clinic Nicolae Malaxa vor fi operaționalizate câte 10 paturi, în timp ce la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon vor funcționa 20 de paturi ATI Covid.

La toate aceste unități reprezentanții Direcției de Sănătate Publică vor verifica modul în care au fost realizate separarea circuitelor și asigurarea fluxului pacienților.

Ce se întâmplă cu locurile ATI la spitalele din țară

„Avem în vedere creșterea capacității de tratare a pacienților și în unitățile sanitare din județele Cluj, Timiș, Mureș, Iași, dar hotărârea va fi luată după ce în această săptămână finalizez evaluarea acestora de la fața locului”, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Citiți și:  Mărturisire dură a unui medic: De 2-3 săptămâni alegem pe cine ducem la Terapie Intensivă. Am ajuns acolo, credeați că n-am ajuns?

Ministrul sănătății a mai spus că se are în vedere și suplimentarea personalului medical care lucrează în prima linie a luptei împotriva COVID-19. În acest sens, s-a identificat modalitatea legală ca cei 200 de medici rezidenți și specialiști care au susținut examenul de specialitate în ATI, Urgență, epidemiologie, boli infecțioase, pneumologie și radiologie și care nu au post să poată fi angajați în Spitalul de Urgență pr. Dr. Dimitrie Gerota, după care să fie detașați în unitățile cu personal insuficient de către DSU.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei surori din Bacău sunt în stare gravă la spital, după ce mama le-a spălat cu o soluție de uz veterinar

Rafila: Propun o dezbatere despre întreruperea tratamentului în ATI și continuarea în paliație. Eutanasia trebuie scoasă din discuție

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Care sunt consecințele scandalului de la ATI Pantelimon? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Moarte fără demnitate: 200.000 de români sunt diagnosticați anual cu boli terminale și doar 18% beneficiază de îngrijiri paliative

Partenerii noștri