Live

Gândaci la Pediatrie, în Focșani. Purtător de cuvânt: E un lucru normal să fie capcane în spital, sunt schimbate o dată pe lună

Data actualizării: Data publicării:

O fotografie cu gândaci în secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Focșani a fost postată, duminică, pe Facebook de o pacientă. Reprezentanții unității medicale spun că gândacii nu umblă prin saloane, dar că insecte mai apar pentru că „pacienții țin mîncarea în sertare”.

Fotografia cu gândaci a fost realizată duminică și a fost postată pe Facebook însoțită de un comentariu. Pacienta a povestit că în urmă cu nouă ani s-a confruntat cu o situație asemănătoare în același spital.

„Doamneee ferește! Secția de pediatrie Focșani, gândaci ca la ghenă! Ăștia se bat pentru ciolan, iar noi murim cu zile, te duci cu o boală și vii cu șapte! (Fotografia e făcută astăzi)... da da, astăzi de dimineață! (duminică-n.r.) Am stat și eu cu un copil internată, țin minte cum omoram gândacii de pe perete toată noaptea, însărcinată fiind cu cel de al doilea... Asta fiind acum 9 ani, astăzi e la fel”, a scris femeia pe pagina de socializare, potrivit Mediafax.

Reprezentanții spitalului din Focșani susțin că în unitatea medicală nu sunt probleme cu gândacii și spun că în imagine este o capcană pentru insecte folosită cu acordul medicilor.

„Acolo sunt puse capcane pentru gândaci, sunt puse cu acordul medicului epidemiolog. Nu sunt probleme cu gândacii în spital, insectele mai apar pentru că pacienții țin mâncare în sertare, deși există frigidere. Capcanele au un gel special care atrag gândacii, sunt pentru prevenire. Nu circulă gândacii prin salon. Secția de pediatrie arată foarte bine, este curată, a fost modernizată recent. A fost și control de la DSP, totul a fost în regulă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Focșani, Alina Cosma, pentru Mediafax.

Postarea a fost însoțită de numeroase comentarii la care femeia internată în spital a venit cu precizări: „Înțeleg că s-au făcut sesizări, de parcă nu se știe că sunt gândaci în spital. Au fost dintotdeauna... acele capcane sunt amplasate seara pentru ca mai apoi, a doua zi să fie strânse”, a scris ea pe Facebook.

Unii focșăneni susțin că imaginile sunt tendențioase, în timp ce alții le cer autorităților să ia măsuri.

„Totuși, se vede că ar fi curat linoleumul... gândacii sunt prezenți peste tot în oraș, cel puțin, pentru că exista ouăle lor depuse în fisurile clădirilor. Nu e ceva ce poate fi controlat de personalul spitalului și, la câte responsabilități au, chiar nu e treaba lor”, consideră o femeie, în timp ce alta se declară revoltată: „Rușine responsabililor sau mai bine spus iresponsabililor, ferească Domnul să te îmbolnăvești”.

Deputat: „Această doamnă ar trebui demisă de pe planetă, să spui că acele capcane sunt un lucru normal”

Subiectul a fost discutat la Digi24 de Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Focșani, și de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

Alina Cosma: Este o fotografie cu o capcană de gândaci, este un lucru normal ca aceste capcane să se afle în incinta spitalului pentru a preveni o eventuală invazie de insecte. Nu știu unde a fost fotografiată această capcană, dar și în spitalul nostru se folosesc astfel de capcane.

Cătălin Nunu, jurnalist Digi24: Pe cale logică, înseamnă că în spital sunt și gândaci, dacă aveți capcane.

Alina Cosma: Nu. Înseamnă că este o procedură a compartimentului de igienă. (...) A fostografiat o capcană cu inspecte... ele vin de afară, de oriunde. E normal să evităm o invazie.

Emanuel Ungureanu: Dumnezeule mare! Nu poți să spui altceva când auzi cum un purtător de cuvânt explică cu nonșalanță că acei gândaci sunt cumva o parte integrantă din orice spital. Este ha-lu-ci-nant! Această doamnă ar trebui demisă de pe planetă, să spui că acele capcane sunt un lucru normal. (...) Marea problemă sunt subsolurile, acele spitale vechi nu sunt recondiționate cum trebuie, nu sunt deratizate cum trebuie.

Alina Cosma: În spital există un comportiment de igienă, nu există firme pentru deratizare, nu știu cum se încheie astfel de contracte... acuzațiile le consider total nefondate... Vă uitați la niște imagini cu o capcană, cu niște inspecte.

Cătălin Nunu: E normală această capcană într-un spital?

Alina Cosma: Aceste capcane sunt schimbate o dată pe lună.

Emanuel Ungureanu: Incredibil! Dacă n-ar fi tragic, ar fi extraordinar de comic ce spune doamna. E absolut incalificabil. Nu putem vorbi de capcani de gândaci, nu ăsta este rolul spitalului. Rolul spitalului este să asigure asistență medicală și igienă impecabilă. (...) Coabitați perfect cu gândacii și cu mizeria.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Drumul Expres Focșani-Brăila. CNIR a lansat licitația pentru execuția drumului de 73 km care va face legătura cu A7

Sorin Grindeanu: Circulația pe A7 între Buzău şi Focşani se deschide la începutul lunii decembrie

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost desemnată cetăţean de onoare al municipiului Focşani

Partenerii noștri