Live

Florin Cîțu: Pe termen scurt, trebuie să găsim o modalitate să construim și să modernizăm spitalele prin parteneriat public-privat

Data publicării:
Premierul spune că spitalele nu se pot construi „peste noapte”. Foto: Profimedia Images

Guvernul va trebui să găsească, pe termen scurt, o modalitate pentru proiecte în parteneriat public-privat privind construcţia sau modernizarea spitalelor, având în vedere că acestea nu se pot realiza „peste noapte” din fonduri europene, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

„Nu poţi să modernizezi peste noapte cu bani europeni, e mai complicat. Eu vă spun că sunt acele spitale regionale care se fac cu bani europeni, durează. Pe fonduri europene durează. Va trebui să găsim o strategie, o modalitate de a construi rapid sau de a moderniza rapid cu bani jumătate de la buget, jumătate, poate, din privat. Să revenim la parteneriat public-privat, pentru că lucrurile merg mult mai rapid în acea formulă, dacă se poate. Trebuie să ne uităm şi la această variantă pe termen scurt”, a afirmat Cîţu, înainte de şedinţa conducerii PNL.

El a adăugat că, pe termen mediu, se folosesc fonduri europene, aşa cum s-a procedat şi anul trecut.

„Pe termen mediu, e adevărat, folosim fonduri europene şi am făcut şi anul trecut. Revin la buget, pentru că aceasta este discuţia în această perioadă. Anul trecut, investiţii record de la buget în economie, mai mult, a fost aproape 46% din finanţare, a venit din fonduri europene, anul acesta creştem investiţiile în buget. Deci, este al doilea an, o să fie investiţii record şi creştem iarăşi procentul pentru fonduri europene”, a precizat prim-ministrul, întrebat ce s-a întâmplat cu strategia concepută după tragedia de la Spitalul judeţean de la Piatra Neamţ privind modernizarea spitalelor din bani europeni.

Ministrul Sănătății a anunțat un fond pentru spitale

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat vineri seară, la Digi24, că Guvernul Cîțu va înființa „un fond important pentru investiții în spitale și o echipă direct responsabilă ca aceste spitale să devină realitate”. 

„Vom crea în acest guvern condus de Florin Cîţu, cu sprijinul întregii coaliții, un fond important pentru investiții în spitale și o echipă direct responsabilă ca aceste spitale să devină realitate, să devină saloane curate, clădiri sigure. Vom construi spitale. Țara asta are nevoie de spitale noi. Țara asta are nevoie de vindecare, iar vindecarea de această dată nu va veni prin vorbe, ci prin fapte”, mai afirmă ministrul Sănătății.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul s-a împrumutat cu 21 de milioane de euro într-o singură zi de la bănci. Care e valoarea totală a împrumuturilor din noiembrie

Nouă ani de la tragedia de la Colectiv și nicio schimbare. Cele trei centre pentru marii arși încă nu sunt finalizate

Spitalele din România, blocate în birocrație. Manager: „Viața noastră este alcătuită din mormane de hârtii”

Guvernul Ciolacu se împrumută în octombrie cu peste 1,2 miliarde de euro de la băncile comerciale

Partenerii noștri